Duminică 7 noiembrie 1999

Ieri am avut în vizită o basarabeancă.

Tot ieri ne-a telefonat Doicescu: a murit Ţeposu. Cică se ducea la Braşov, să vadă la faţa locului (urmările) tulburărilor. Accident de circulaţie. Va fi dat peste el un camion ori un tractor – ca în România Mare. L-am cunoscut în 1990, a fost pe la noi, cu soţia. Am angajat un dialog pe care 1-a şi publicat în Cuvântul. Avea trei (sau patru?) copii. Dumnezeu să-l ierte. Înainte, doar lăsase Cuvântul pe mâna unuia ca Buduca şi a unei lepre ca Ciachir. Acum a rămas doar în păstrarea lui Buduca. Ce-o să iasă.

Tot ieri: Lulu a fost mutată în alt salon, se simte ceva mai bine (apud Niculiţă care o vizitase). Marea grijă a ei: are marţi şi miercuri ore, deci trebuie să se externeze, ca să onoreze orarul. Sperăm că îl va chiar onora.

Uite că am uitat: azi e 7 noiembrie! Cum se uită relele – de parcă nici n-ar fi fost. Se vede că oamenii socotesc a fi fost rău tot ce li s-a întâmplat lor – de aceea uită (tot).

Ieri, la rugby Franţa a pierdut în finală cu Australia. Adevărat: nici n-ar fi meritat să câştige. Dealtfel nici Australia. A fost un match, dacă nu urât, atunci sigur: nefrumos, fără o singură fază exaltantă -cum au fost atâtea în extraordinara semifinală cu Noua Zeelandă. Eh, asta este. Ne mulţumim cu amintiri – frumoase.

Deşi doctoresa m-a asigurat că n-are să mă doară operaţiunea la ochi iar Ana m-a re-asigurat (că ştie ea de la o colegă de la BN care şi-a făcut), încep să fiu din ce în ce mai neliniştit. Fiindcă, uite, la asta nu mă gândisem. Că în urma unui accident, aş rămâne fără vedere. Ceea ce, pentru unul ca mine, ar echivala cu o moarte curată. Oricum, un handicap mai greu decât unul motor – sau un Alzheimer cinstit (în care te scufunzi şi rămâi acolo, găvozdit, inconştient de propria-ţi neputinţă).

O să vedem în 24 noiembrie.