Joi 4 noiembrie 1999

Am scris Valentinei Caraion, Marianei Sipoş, lui Solacolu -primelor două mulţumindu-le pentru ziare, la toţi trei trimiţându-le câte un exemplar din Contestat.

Azi după amiază mă duc iar la oftalmolog.

Ieri m-am întâlnit în târg cu Ştefana. L-am cunoscut pe Mircea Stănescu: îşi dă doctoratul cu „Reeducarea comunistă din România anilor 50”. Mi-a dat un exemplar, l-am citit aseară. Urmează să fixăm o întâlnire în viitorul apropiat, să vorbim despre teză.

M-au mâncat ţânţarii şi astă noapte. Ana se laudă că ea îi mai şi ucide când devin din cale-afar' de insistenţi. Asta înseamnă că se trezeşte. Numai că eu nu mă pot deştepta, ca să iau această măsură eradicatoare. Pe mine mă mănâncă, nu de viu, ci de adormit. Uite: şi acum (ora opt dimineaţa) mă ustură beşicile.

Trebuie să luăm măsuri urginte de stârpire a ţânţarilor la Laguna

        (ce va fi acolo, vara.). Cred că o să facem după cum urmează: punem mâna pe un şef-de-filă (vorba lui Sorin Titel, când voia să-l numească pe Ţepeneag) şi-l executăm frumos în piaţă. Ca exemplu. Sânt convins: rămaşii în viaţă nu se vor mai da la om. Sau să le aplicarisim metoda folosită „la nivelul” (vorba ticului verbal francez) puricilor, la Lăţeşti: îl prindeam pe fiecare – cum ar veni: pe rând, nu cu grupul -de ceafă, îi căscam gura şi-i băgăm un pai în cur (dar numai de secară, că-i cel mai subţire). Nu te mai muşcă.

— În principiu – un veac întreg, ocupat cum este cu învârtitul în jurul cozii, ca să vază ce i-a penetrat lui chiar acolo.

Seara – ora 21: nici acum nu mi s-au strâns pupilele dilatate începând de la ora 15. Ana mă linişteşte spunându-mi că mâine dimineaţă – dacă nu mă scol ca de obicei, devreme – au să-şi revină (şi eu pe lângă ele.).

În 24 noiembrie fac operaţie la ochi. Să-mi cârpească retina oareşcum zdrenţuită. Şi eu, care nu înţelegeam de unde-mi vine răutatea legendară. Scriitori breslaşi (dar-însă-totuşi rezistenţi)! Nu mai căutaţi, la mine, doar cauza: resentimentul, fâr-de-talentul – ci mergeţi degrab' la cauza-cauzei: o hibă trupală: ne-vederea!

A telefonat Luca Piţu de la Strasbourg. Zice că a venit de luni.

Nu mai pot dactilâ: nu văd nici ecranul, nici clavierul. Pe mâine.