Luni 22 noiembrie 1999

Obosit. N-am făcut nimic – iată pricina!

Alaltăieri abia am remarcat că se împliniseră nişte ani de când am plecat în ultimul exil: 22; după cum azi se împlinesc muuuulţi ani de la arestarea din 56.

Am urmărit mersul meteorologiei: Laguna se află în calea curentului cald sudic. Am pus la singular, pentru că, după harta Europei (de pe Euronews), până acum s-au manifestat două ramuri, care însă ar putea avea o singură sursă. Oricum, una, trece de regulă peste Algeria, Tunisia, Sicilia, Tarent, Albania de sud, Macedonia, Bulgaria – uneori se îmbârligă prin vestul României, Ungariei, Sloveniei.; cealaltă traversează, din sud la nord, Mediterana Orientală, Anatolia, adeseori se uneşte cu celălat în zona Bosforului, de acolo urcă până la limanul Nistrului, mai rar depăşindu-l.

Nu cred că acest curent este regulat. O să văd mai încolo, în decembrie – dar în februarie!

— Cum va rezista celui polar. Deocamdată, Laguna este favorabil situată.

Share on Twitter Share on Facebook