P R E F A Ţ Ă.

        Deschizând sesiunea generală a Academiei Române din 1884, M. S. Regele a rostit următoarele cuvinte: „Având onorul de a fi membri ai acestei adunări, Regina şi Eu venim totdauna cu bucurie în mijlocul D-voastre, spre a asculta discuţiile ştiinţifice, pe cari le urmărim cu un interes neîncetat. Şi cum poate să fie altfel, când lucrările de căpetenie ale Academiei sunt istoria şi limba, temeliile existenţei noastre naţionale? Ţara datoreşte astăzi Academiei un şir de documente istorice, ascunse până acum, şi cari au fost scoase din întuneric prin ostenelile neobosite ale membrilor ei, răspândind astfel o nouă lumină asupra trecutului neamului românesc. Nu mai puţin însă trebue să ne ocupăm şi de viitor… de limba noastră, care s-a păstrat neatinsă în câmpiile roditoare ale Dunărei, în plaiurile măreţe ale Carpaţilor, aceste ţinuturiîncântătoare, descrise cu măestrie şi în o limbă aşa de curată de poetul nostru popular V. Alexandri. Ce sarcină mai dulce poate avea Academia decât a lua sub paza sa această limbă veche, pe care poporul o înţelege şi iubeşte?

        Mănţinem dar aceste frumoase expresiuni întrebuinţate de străbuni, şi nu ne temem de cuvinte cari au căpătat de veacuri înpământenirea.

        Superflua non nocent.

        Ce limbă are norocul de a dispune de patru cuvinte pentru o însuşire, care trebue să fie mândria fiecărui popor, care trebue să fie scrisă pe steagul fiecării armate: voinicie, vitejie, bravură, eroism? Să ne ferim însă de o înbelşugare de expresiuni moderne, care, nepunând o stavilă în timp, va înstrăina poporului limba sa.

        Am fost îndemnat a rosti aceste câteva cuvinte prin dragostea care am pentru frumoasa şi bogata limbă română şi fiind încredinţat că dorinţa mea – îndrăznesc a zice şi a Academiei – nu rămâne un pium desiderium.

        Supun dar la chibzuiala D-voastre, dacă nu ar fi folositor de a face un fel de Etymologicum Magnum Romaniae, conţinând toate cuvintele vechi, cari altmintrelea vor fi perdute pentru generaţiunile viitoare.

        Verba volant, scripta manent.

        Spre a sprijini această întreprindere, pentru care patru, cinci, şease ani vor fi trebuincioşi, pun în fiecare an modesta sumă de şease mii lei la dispoziţia Academiei.

        Într-adevăr, lucrarea aceasta este foarte întinsă, poate chiar nemărginită; să ne amintim însă cuvintele lui Horaţiu: Est modus în rebus sint certi denique fines, şi sunt convins că opera Academiei, care îşi va ridica sieşi un monument neperitor, va fi încoronată de o izbândă fericită”.

        PREFAŢĂ.

        Chibzuind asupra dotaţiunii Maiestăţii Sale, Academia Română a binevoit a-mi încredinţa mie îndeplinirea Augustei dorinţe, primind totodată următorul prospect, pe care mă crezusem dator a i-l supune spre aprobare: „Lucrarea, care se va executa din dotaţiunea M. S. Regelui, nu va avea în vedere anume limba română literară de astăzi, ci mai ales limba cea veche şi graiul actual al poporului cu diverginţele sale dialectale.

        Pentru limba cea veche vor servi ca fântâne:

        1. Texturile vechi române tipărite şi manuscripte.

        2. Cuvinte sau locuţiuni române de prin vechile documente scrise slavoneşte sau în altă limbă străină.

        3. Actele vechi, publicate sau inedite, scrise româneşte.

        4. Vechile dicţionare şi glosare române manuscripte.

        Pentru graiul actual al poporului cu diverginţele sale dialectale vor servi ca fântâne:

        1. Scriitorii moderni foarte populari, precum Alexandri, Costachi Negruzzi, Anton Pann etc. şi unii scriitori de pe la începutul secolului.

        2. Dicţionarele şi vocabularele române, mai ales acelea din prima jumătate a secolului, dar toate cernute prin excluderea neologismelor.

        3. Poeziile poporane, basme, zicători, locuţiuni proverbiale etc. publicate sau inedite.

        4. Arhaisme şi provincialisme adunate de-a dreptul din gura poporului, întrucât graiul viu conservă până astăzi elemente dispărute din limba literară.

        5. Terminologia tecnică vulgară din istoria naturală şi din viaţa industrială.

        Pentru înavuţirea ultimelor două rubrice, a patra şi a cincea, se vor consulta învăţătorii săteşti, preoţi şi alte persoane de prin sate din toate provinciile locuite de români, cărora li se va adresa un cestionar ad-hoc, tipărit într-un mare număr de exemplare sub titlul de: […] Programă pentru adunarea datelor privitoare la limba română. Răspunsurile la acest cestionar, după ce vor fi utilizate, se vor depune în original în arhivul Academiei.

        Stabilită pe aceste baze, lucrarea va da după putinţă pentru fiecare cuvânt, pe lângă traducerea sensului general în limba latină sau în cea franceză, următoarele rubrice: a) Forma cea mai răspândită şi formele dialectale vechi şi nouă.

        b) Diferitele accepţiuni cu citarea exemplelor din fântânele indicate mai sus.

        c) Filiaţiunile istorico-etimologice.

        Spre a fi înlesnit în sarcina curat materială, autorul având o neapărată trebuinţă de cel puţin trei tineri cari să lucreze sub direcţiunea sa, primind o modestă retribuţiune, guvernul va fi rugat din partea Academiei Române să ia cu acest scop o măsură ce va crede de cuviinţă.

        Opera întreagă urmând a fi terminată în interval de 6 ani, în fiecare an autorul va prezinta Academiei o parte din lucrare, însoţită de un raport despre mersul ei 38

        PREFAŢĂ ulterior. Tipărirea definitivă se va putea începe în sesiunea generală din anul 1885, după ce Academia va fi luat cunoştinţă de un specimenal operei.”

        Îndată după aceasta, prin intermediul mai ales al revizorilor şcolari şi al proto-popilor, am răspândit în ţară următorul Cestionar:

        1. În ce cuvinte anume poporul de acolo rosteşte curat pe a cel neaccentat, fără a-l trece în ă, bunăoară malaiu, iar nu mălaiu, şi altele?

        2. În ce se cuprinde pe acolo, în chipul de a rosti al poporului, deosebirea între sonurile ă (ă) şi î sau î (ä)?

        3. Cari sunt cuvintele unde se aude mai bine sonul ä?

        4. Se zice oare: sară, fată, masă etc., ori seară, feată, measă şi altele?

        5. Sunt oare cuvinte în cari poporul rosteşte curat pe o cel neaccentat, fără a-l trece în u, bunăoară dormim pentru durmim, român pentru rumân etc.?

        6. Se zice oare umblu ori înblu? unghšu ori înghšu? sau cum altfel se zice?

        7. Sunt oare cuvinte în cari lš nu s-a muiat în i, precum întânšu pentru intâšu, cunšu pentru cušu, stranšu pentru strašu, călcânšu pentru călcâšu etc.?

        8. Sunt oare cuvinte în cari lš nu s-a muiat în i, precum talšu pentru tašu, pulšu pentru pušu, lšepure pentru šepure, ureclše pentru urechše şi altele?

        9. Se aud oare pe acolo, în chipul de a rosti al poporului, vocale lungi, adecă a lungit ca aa, o ca oo etc.?

        10. Se întâmplă, oare, ca poporul să rostească întreg pe u de la sfârşitul unui cuvânt fără articlu, precum omu în loc de om, sau la verburi ca facu în loc de fac etc.?

        11. Nu cumva se rosteşte câteodată întreg i de la sfârşitul cuvântului, bunăoară oameni, pentru oamenš, faci pentru facš etc.?

        12. Se zice oare cuvente, mente, mormente, vene, mene etc. în loc de cuvinte, minte, morminte, vine, mine?

        13. Diftongul oa se rosteşte el curat, adecă aşa ca să se auză deopotrivă o şi a, ori se aude mai mult numai una din ele, şi care anume?

        14. Diftongul ea se rosteşte el aşa ca să se auză bine e şi a, ori se aude mai mult ca ša?

        15. Sunt oare cuvinte în cari poporul rosteşte é sau ea acolo unde limba noastră literară de astăzi pune pe simplul e, de ex. plăceare pentru plăcere,leage pentru lege, mearge pentru merge etc.?

        16. Sunt oare cuvinte în cari se rosteşte simplul e acolo unde limba noastră literară de astăzi pune pe ea, de ex. şese pentru şease, vre (voieşte) pentru vrea, şi altele?

        17. Ce alte particularităţi, străine limbei noastre literare de astăzi, se observă în privinţa vocalelor în graiul poporului de acolo?

        18. Poporul de acolo cunoaşte el numai sonul z? ori că deosebeşte pe z de dz?

        19. Z în Dumnezeu se rosteşte el tot aşa ca z în praznic, ori altfel cumva?

        20. Cari sunt anume cuvintele unde se aude dz în loc de z?

        PREFAŢĂ

        21. Poporul de acolo rosteşte el oare pe r în două feluri, deosebind adecă pe un r vârtos, ceva ca rr, de un r moale?

        22. În cari cuvinte anume se aude rr?

        23. Poporul de acolo preface el oare pe f în h, de exemplu hie pentru fie, hšer pentru fšer, hšerbe pentru fšerbe etc.?

        24. Sunt oare cuvinte în cari fše sau fi nu se preface niciodată în hše sau hi?

        25. Sonurile fše sau fi nu se rostesc oare ca ş sau chiar ca , bunăoară şer sau cer pentru fšer?

        26. În ce cuvinte preface poporul de acolo pe v în h, de ex. hulpe pentru vulpe, răhnire pentru răvnire etc.?

        27. Ştiţi oare cuvinte în cari h se preface în v?

        28. Poporul de acolo nu rosteşte el oare deopotrivă, fără a simţi deosebirea de sonuri, fie şi hie sau vulpe şi hulpe?

        29. În ce cuvinte poporul preface pe v în g, de ex. ghiŠ în loc de viŠ, ghie pentru vie etc.?

        30. Nu se rosteşte oare jiŠ sau chiar giŠ pentru viŠ, şi altele de asemenea?

        31. Un v la începutul cuvântului nu piere el oare câteodată, rostindu-se bunăoară în în loc de vin?

        32. În cuvintele steaua, ziua, reaua etc. nu se aude oare va pentru ua, adecă steava, ziva şi altele?

        33. Deosebeşte oare bine poporul de acolo pe j de ž (ß), ori că le pune pe una în loc de alta, zicând de exemplu gšur pentru jur sau jinere pentru ginere?

        34. Poporul de acolo rosteşte el oare pe bi ca ghi, de pildă ghine pentru bine, cerghš pentru cerbš, corghš pentru corbš etc.?

        35. Poporul de acolo rosteşte el pe pi ca ki, de ex. kšept în loc de pšept, kicšor în loc de picšor şi altele?

        36. Nu cumva se rosteşte chiar cept sau cicšor în loc de piept şi picšor?

        37. Cum se rosteşte pluralul de la lup şi de la popă, adecă: lupš, lukš, lupkš, lupcš sau cum altfel?

        38. Mie şi mšel cum oare se rostesc, adecă nie, nšel, ori mnie, mnšel sau cum altfel?

        39. Poporul de acolo rosteşte el în acelaşi chip mie (1000) şi mie (pentru mine) în fraza: „mi-a dat mie o mie de lei”?

        40. În ce cuvinte poporul de acolo preface pe n între vocale în r, bunăoară pâră în loc de până şi altele?

        41. În ce cuvinte poporul de acolo preface pe r în n, bunăoară fănină pentru fărină etc.?

        42. Poporul de acolo nu amestecă oare pe j cu ş, întrebuinţând pe unul în loc de altul?

        43. Nu amestecă oare pe s cu z?

        44. Nu amestecă oare pe cš cu gš?

        PREFAŢĂ

        45. Cari sunt exemple de toate aceste schimbări de consoane în gura poporului, şi de alte schimbări de aceeaşi fire ce se mai observă pe acolo?

        46. Rosteşte poporul pe acolo flueraršu ori fluerar, mâncătoršu ori mâncător, ajutoršu ori ajutor, cuptoršu ori cuptor şi alte vorbe de acest fel?

        47. Are poporul pe acolo obiceiul de a zice: l-am văzutu-l, te-au bătutute, i-am datui, ne-am întâlnitune, le-au arătatule, cu pronumele repeţit? ori zice numai: l-am văzut, i-am dat, ne-am întâlnit etc.?

        48. Are poporul pe acolo obiceiul de a zice: oamenii merge, copiii doarme, muierile tace în loc de oamenii merg, copiii dorm, muierile tac?

        49. Zice poporul pe acolo mânile, mânule, mânurile, ori într-altfel? se întrebuinţează numai o formă? şi care? ori se întrebuinţează mai multe, şi anume cari?

        50. Cari sunt cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la climă, adecă la iarnă, primăvară, vară, toamnă, zăpadă, gheaţă, polei, arşiţă etc.?

        51. Cari sunt cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la poziţiunea locurilor, bunăoară la: mare, noian, toi, râu, părâu etc.?

        munte, movilă, măgură, dâlmă, grui etc.?

        codru, pădure, rediu etc.?

        stan, lespede, stâncă, cărşie etc.?

        vale, văgăună, groapă, vizuină etc.?

        52. Cari sunt pe acolo numirile locale cele mai neobicinuite pe aiuri şi cum îşi explică sau cum tălmăceşte poporul acele numiri?

        53. Cari sunt cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la minerale, adecă: peatră, bolovan, cotroanţă, aur, argint, fer, cositor, plumb, păcură etc.?

        54. Cari sunt metaforele, figurele sau asemănările luate de popor din lumea minerală, adecă: ce fel de lucruri sau de însuşiri se asemenează cu aurul, ce fel cu argintul, cu ferul etc. şi cu ce cuvinte anume?

        55. Cari sunt cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la vegetaţiune, adecă părţile arborului sau plantei una câte una, creşterea plantei etc.?

        56. Cari sunt numirile cele mai neobicinuite pe aiuri ale arborilor sălbateci: stejar, fag, ulm, mesteacăn, anin, brad etc.?

        57. Cari sunt numirile cele mai neobicinuite pe aiuri ale arborilor roditori: păr, măr, prun şi altele?

        58. Cari sunt pe acolo diferitele numiri de struguri, cu descrierea pe cât se poate mai pe larg a fiecării varietăţi?

        59. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la viie şi la lucrarea ei sau la cules?

        60. Cari sunt pe acolo numirile feluritelor vinuri şi cele privitoare la culoarea vinului, la gustul lui, la tăria etc.?

        PREFAŢĂ

        61. Cari sunt pe acolo numirile feluritelor grâne: grâu, orz, ovăs etc. şi dacă sunt vreunele numiri neobicinuite pe aiuri?

        62. Cari sunt pe acolo numirile, puţin întrebuinţate pe aiuri saunecunoscute, ale legumelor bob, mazere, fasole etc.?

        63. Sunt oare pe acolo numiri de arbori, de plante, de grâne sau legume cari se întrebuinţează şi pe aiuri în ţară, dar cu un alt înţeles?

        64. Cari sunt pe acolo, într-un număr pe cât se poate mai mare şi cu o descriere pe cât se poate mai lămurită, numirile diferitelor buruieni, ierburi şi flori?

        65. Cari sunt metaforele, figurele sau asemănările luate de popor din lumea vegetală, adecă: ce fel de lucruri sau însuşiri se asemănează cu arborul cutare, cu floarea cutare, cu buruiana cutare etc.?

        66. Cari sunt pe acolo numirile, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, ale feluritelor fiare şi dobitoace?

        67. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa calului: felurile lui, vrâsta lui, culoarea şi altele?

        68. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa boului şi vacei: felurile, vrâsta, culoarea şi altele?

        69. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa berbecelui şi oiei: felurile, vrâsta, culoarea şi altele?

        70. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa caprei şi a porcului: felurile lor, vrâsta, culoarea şi altele?

        71. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa câinelui: felurile, vrâsta, culoarea şi altele?

        72. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa pisicei?

        73. Cum se numesc pe acolo deosebitele feluri de şoareci?

        74. Cum se numesc pe acolo deosebitele feluri de vermi?

        75. Cum se numesc pe acolo deosebitele feluri de insecte?

        76. Cari sunt pe acolo cuvintele despre gâscă, raţă, lebedă, porumbel sau turturică, cocoş şi găină şi altele?

        77. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la albină şi la creşterea albinelor?

        78. Cari sunt pe acolo cuvintele despre urs, lup, vulpe, cerb sau ciută şi căprioară, vidră, iepure, veveriţă etc.?

        79. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la vultur, uliu, coroiu, şoim şi alte păseri răpitoare de acest fel?

        80. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la bufniţă sau cucuvaie?

        81. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la corb şi cioară?

        82. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la mierlă, sturz, ciocărlie, rândunică, vrabie, cuc, pătârniche etc.?

        83. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la cocor şi la barză sau cocostârc?

        84. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la broască şi felurile ei, la arici, la viezure etc.?

        PREFAŢĂ

        85. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la şopârlă cu felurile ei şi la şerpi cu felurile lor?

        86. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la melc sau culbec, la scoică, la rac, la păianjen, la omidă, flutur, lăcustă, grier, furnică, lipitoare etc.?

        87. Cari sunt pe acolo numirile feluriţilor peşti?

        88. Cari sunt metaforele, figurele sau asemănările luate de popor din lumea animală, adecă: ce fel de lucruri sau însuşiri se asemănează cu fiara cutare sau cu dobitocul cutare?

        89. Cum se cheamă pe acolo sonul sau glasul ce scot feluritele fiare sau dobitoace, bunăoară: boul muge, raţa măcăieşte şi aşa mai încolo pentru toate anima-lele, în privinţa cărora se află în popor câte o vorbă deosebită?

        90. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la vânătoare?

        91. Cari sunt ţipetele sau strigătele ce obicinuiesc vânătorii, fie în privinţa vânatului, fie în a câinilor de vânat?

        92 Ce fel de numi se dă pe acolo câinilor de vânat?

        93. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa pescăriei?

        94. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la ciobănie, bunăoară felurile de locuinţă ciobănească, uneltele obicinuite de cătră ciobani, vorbe despre păşiune, despre brânzeturi şi lăpturi cu felurile lor şi cu chipul de a le face etc.?

        95. Ce fel de numi dau ciobanii vitelor ca să deosebească pe una de alta?

        96. Ce fel de numiri se dă pe acolo câinilor ciobăneşti?

        97. Ce deosebire fac ciobanii între un dulău, un mozoc sau un altfel de câine de stână?

        98. Cum împărţesc ciobanii ziua şi cum se cheamă la ei fiecare parte a zilei?

        99. Cari sunt metaforele, figurele sau asemănările întrebuinţate de cătră ciobani în privinţa deosebitelor lucruri sau însuşiri?

        100. Au oare ciobanii cuvinte pe cari nu le întrebuinţează ceilalţi săteni?

        101. Cari sunt pe acolo cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la plugărie?

        102. Cum se numesc deosebitele feluri de câmp, lucrat şi nelucrat?

        103. Cum se numesc deosebitele unelte sau scule de plugărie?

        104. Cum se numesc, una câte una, deosebitele părţi ale plugului?

        105. Cum se numesc, una câte una, deosebitele părţi ale căruţei?

        106. Cum se numesc, una câte una, deosebitele părţi ale moarei?

        107. Cum se numesc deosebitele mesteşuguri sau meserii cunoscute pe la ţară?

        108. Cum se numesc uneltele de dulgherie, materialul şi apucăturile la lucru ale dulgherilor?

        109. Cum se numesc uneltele de ferărie, materialul şi apucăturile la lucru ale ferarului?

        110. Cum se numesc uneltele de zidărie, materialul şi apucăturile la lucru ale zidarului?

        PREFAŢĂ

        111. Cum se cheamă deosebitele feluri de ţesături ţărăneşti, covoare, pânzeturi etc.?

        112. Cum se cheamă deosebitele unelte de tors, ţesut şi cusut?

        113. Cari sunt pe acolo cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la plutire, precum luntre, vâslă etc.?

        114. Cum se cheamă deosebitele arme cu cari se servesc sătenii?

        115. Ce fel de cuvinte s-au păstrat printre săteni despre armele obicinuite la români în trecut?

        116. Cari sunt pe acolo cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la ale casei, precum la: zid, acoperiş, poartă, ferestre, vatră, beci, curte sau ogradă, puţ, pat, scaune sau laviţe, mese, oale etc.?

        117. Oare se întrebuinţează acelaşi cuvânt, când este vorba că mănâncă un om şi când este vorba că mănâncă o fiară sau un dobitoc, ori altfel se numeşte mâncarea de om şi altfel mâncarea de animal?

        118. Cari sunt pe acolo, una câte una, numirile hainelor la săteni, fie bărbăteşti, fie femeieşti?

        119. Cari sunt pe acolo numirile podoabelor femeieşti, precum: salbă, brăţări, inele etc.?

        120. Cari sunt pe acolo numirile mai deosebite ale mâncărilor?

        121. Cari sunt pe acolo numirile deosebite ale băuturilor?

        122. Cari sunt cuvintele privitoare la înrudire, adecă despre părinţi, fraţi, veri şi alte rude, trupeşti şi sufleteşti?

        123. Cari sunt cuvintele privitoare la căsătorie, începând de la logodnă până la săvârşirea nuntei?

        124. Ce fel de jurăminte întrebuinţează poporul de acolo?

        125. Ce fel de ocări întrebuinţează poporul de acolo?

        126. Ce fel de jocuri copilăreşti, cu cuvintele privitoare la ele, cunoaşte poporul pe acolo?

        127. Cum se numesc vasele pentru gătirea bucatelor, pentru punerea lor pe masă şi pentru ducerea lor la câmp?

        128. Cari sunt pe acolo cuvintele cu privire la gătirea bucatelor şi la tot ce se ţine de aceasta?

        129. Cum se numesc deosebitele feluri de cântece ce le cântă poporul pe acolo?

        130. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la jocul de cărţi?

        131. Ce fel de danţuri, cu cuvintele privitoare la ele, cunoaşte poporul de acolo?

        132. Cum se numesc pe acolo deosebitele instrumente de muzică, cu părţile fiecăruia?

        133. Cari sunt pe acolo cuvintele privitoare la înmormântare?

        134. Face poporul vreo deosebire între suflet de om şi suflet de dobitoc, şi cum se numeşte aparte fiecare din ele?

        PREFAŢĂ

        135. Este oare vreun cuvânt deosebit când se vorbeşte despre moarte de dobitoc, bunăoară: omul moare şi dobitocul cicneşte?

        136. Cari sunt credinţele poporului în privinţa cugetului, a minţii, a gândirii etc.?

        137. Cum înţelege poporul frumosul, şi cari sunt, după părerea lui, lucrurile cele mai frumoase în lume?

        138. Care este părerea poporului în privinţa stelelor, despre natura lor, scopul etc.?

        139. Cum se cheamă la popor, una câte una, deosebitele stele, şi ce se zice despre fiecare din ele?

        140. Cum se cheamă partea cea albicioasă a cerului de noapte, pe care unii o numesc Calea lui Troian, şi ce se povesteşte despre ea?

        141. Cum priveşte poporul eclipsa ori întunecarea soarelui sau a lunei şi ce povesteşte despre acestea?

        142. Ce sunt vârcolacii după credinţa poporului şi cum se mai cheamă?

        143. Cum înţelege poporul aşa-numitul diochiu şi ce povesteşte în această privinţă?

        144. Ce fel de zâni şi zâne cunoaşte poporul, cum îi numeşte pe toţi unul câte unul, şi ce povesteşte despre ei?

        145. Ce se povesteşte despre zâna Cosânzana sau Sânzana şi ce alt nume i se mai dă?

        146. Cunoaşte oare poporul vreo zână cu numele de „Filma”?

        147. La nunţi sau în alte întâmplări se cântă oare despre „Lada” şi „Mana”, şi ce sunt acestea?

        148. Ce povesteşte poporul despre Drăgaica?

        149. Ce povesteşte poporul despre strigoi sau strigoaie şi despre stafie, şi prin ce se deosebesc aceste fiinţe unele de altele?

        150. Ce povesteşte poporul despre dracul şi cum îl descrie?

        151. Ce povesteşte poporul despre Ursite şi cum le mai numeşte?

        152. Ce povesteşte poporul despre Iele sau Dânsele şi despre Iezme şi cum le mai numeşte?

        153. Ce povesteşte poporul despre Joimariţa şi cum o mai numeşte?

        154. Ce credinţe şi obiceiuri are poporul în privinţa zilei Sântului Ioan Botezătorul?

        155. Ce este Papaluga sau Paparuda şi cu ce fel de obiceiuri e însoţită?

        156. Ce povesteşte poporul despre Zburător şi cum îl mai numeşte?

        157. Cunoaşte oare poporul de acolo vreun obicei sau vreo credinţă cunumele de Turcă sau Ţurcă?

        158. Ce este Brezaia?

        159. Ce sunt Borboasele?

        160. Cum se petrec pe acolo Colindele?

        PREFAŢĂ

        161. Ce povesteşte poporul despre Pricolici sau Tricolici şi cum îl mai numeşte?

        162. Ce însemnătate au în basmele şi credinţele de acolo zmeii şi balaurii şi cum sunt descrişi de cătră popor?

        163. Poporul de acolo povesteşte el ceva despre „oamenii roşii”, şi ce anume?

        164. Ce obiceiuri sunt pe acolo în privinţa vrăjilor?

        165. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa boalelor de om?

        166. Cari sunt pe acolo cuvintele în privinţa boalelor de vite?

        167. Care este, după părerea poporului de acolo, pricina frigurilor, a epilepsiei, a holerei, a ciumei etc.?

        168. Cum povesteşte poporul de acolo despre Sântul Petru?

        169. Cum povesteşte poporul de acolo despre Sântul Ilie?

        170. Ce alţi sfinţi sunt mai socotiţi de cătră popor şi pentru ce anume sunt mai socotiţi?

        171. Cum împărţeşte poporul ziua şi noaptea, necunoscând împărţirea precisă în ore sau ceasuri?

        172. Dacă pe acolo zioa dântâiu a fiecării lune nu poartă o numire deosebită, bunăoară: Sân-văsia lui Faur, a lui Mărţişor etc.?

        173. Ce zice poporul despre fiecare zi a săptămânei, adecă le socoteşte pe toate deopotrivă, ori face între ele vreo deosebire?

        174. Ce povesteşte poporul despre Sânta Miercuri, Sânta Joi, Sânta Vineri, Sânta Duminică etc.?

        175. Ce fel de dobitoace sau păseri socoteşte poporul de acolo ca mai plăcute lui Dumnezeu?

        176. Sunt oare locuri, ape, păduri, movile sau altceva pe care poporul le priveşte ca sfinte?

        177. Poporul priveşte el oare ca sfinţi pe Soarele şi pe Luna?

        178. Ce sunt, după părerea poporului de acolo, Zorilă şi Murgilă?

        179. Este oare pe acolo vreun blăstem cu pomenirea Dunării, bunăoară: bată-te Dunărea! sau altfel cumva?

        180. Cari sunt prejudecăţile poporului de acolo în privinţa vântului?

        181. Cum se numesc pe acolo deosebitele vânturi?

        182. Cunoaşte oare poporul de acolo niscaiva rugăciuni afară de cele bisericeşti?

        183. Cum îşi explică poporul căderea stelelor?

        184. Ce înţelege poporul prin fapţi, – punerea cuţitului şi darea de argint-viu?

        185. Ce este şi cum se face legarea sau dezlegarea ploiei?

        186. Ce este Mama pădurii?

        187. Ce este Ciurica şi ce sunt Circovii?

        PREFAŢĂ

        188. Ce credinţe şi obiceiuri are poporul asupra Anului Nou, a Bobotezei, a Lăsatului de sec?

        189. De ce scot babele ochii la sfinţii zugrăviţi pe biserică?

        190. Ce sunt pasările cu ciocul de foc?

        191. Ce este vântul turbat?

        192. Ce înţelege poporul prin toaca din cer?

        193. Ce crede poporul despre curcubeu?

        194. Ce este rodul pământului?

        195. Ce e mânicătoarea?

        196. Ce e focul lui Sân-Medru?

        197. Ce e iarba fearelor?

        198. Ce sunt pocânzeii şi colăcerii?

        199. Ce e ceasornicul casei?

        200. Ce credinţă are poporul despre raiu şi despre iad?

        201. Ce înţelege poporul când zice: „pe celalt tărâm”?

        202. Ce se înţelege prin Craiu-nou?

        203. Cum îşi explică poporul ieşirea cu plin – ieşirea cu sec?

        204. Ce este Spiriduşul?

        205. Ce sunt căpcâunii sau cătcăunii şi cum altfel se mai cheamă?

        206. Ce crede poporul despre Vremea d-apoi?…

        În acest Cestionar predomnesc două puncturi de vedere nouă pe cari mi le împunea starea actuală a ştiinţei limbei şi cari sunt cu totul străine lexicografiei de şcoala clasică: 1. fonetica poporană, temelia d i a l e c t o l o g i e i; 2. credinţele cele intime ale poporului, obiceiele şi apucăturile sale, suspinele şi bucuriile, tot ce se numeşte astăzi – în lipsă de un alt cuvânt mai nemerit – cu vorba engleză f o l k l o r e. Voiam să cunosc pe român aşa cum este dânsul în toate ale lui, aşa cum l-a plăsmuit o dezvoltare treptată de optsprezeci veacuri, aşa cum s-a străcurat el prin mii şi mii de înrâuriri etnice, topice şi culturale.

        În interval de un an, mi-au sosit teancuri de răspunsuri de pe la preuţi şi mai ales de pe la învăţători săteşti: vro câteva adevărat preţioase, unele foarte bune, multe bunicele, aproape niciunul din care să nu se tragă o brumă de folos. De la primele pagine ale Dicţionarului – oriunde indic în parentezi numele corespondentului şi localitatea – se vede modul în care m-am putut servi de acele răspunsuri. În cazuri dubioase sau puţin lămurite, trimiteam o cartă-postală cu întrebări suplementare, şi mi se răspundea prin scrisori, aşa că s-au mai grămădit un nou teanc din epistole primite, pe lângă cari unii mi-au împărtăşit plante şi chiar minerale în natură, împreună cu nomenclatura.

        Dicţionarul unei limbi trebui să fie pentru un popor o enciclopedie a traiului său întreg, trecut şi prezinte. În limbă o naţiune se priveşte pe sine însăşi într-o lungă galerie de portrete din epocă în epocă, unele ceva mai şterse de vechime sau de împregiurări, dar în cari totuşi ea îşi recunoaşte pe deplin individualitatea: cum 47

        PREFAŢĂ a fost din leagăn, cum a crescut, cum a mers înainte şi iarăşi înainte, cum a ajuns acolo unde este. Graţie Cestionarului meu, cele mai învechite din acele portrete vor căpăta un colorit de viaţă; cele mai nouă, vor putea chiar să vorbească, fiecare cu timbrul său propriu.

        B. P. H.

        Bucureşti, 15 mai 1885