Share on Twitter Share on Facebook

Epilog

Până aci am reprodus din cuvânt în cuvânt, chiar din literă în literă, manuscriptul lui Ghiță Tăciune, coleg al meu de la Universitatea***, carele s-a împușcat sunt acum câteva săptămâni, și cum s-a împușcat! tocmai în noaptea cununiei sale cu o domnișoară frumoasă ca un înger, de spirit ca un demon și înzestrată - ceea ce lipsește și îngerilor, și demonilor - cu cincizeci mii de galbeni în numărătoare!!

Micuța s-a găsit pe masa răposatului, într-o copertă sub adresa mea și cu următoarea epistolă:

„Prietene!

Sinuciderea mea este un anacronism. Adevăratul ei moment a trecut sunt deja șapte ani. De atunci eram mort în idee, și dacă nu mă ucideam în realitate, cauza era că nu voiam ca lumea să poată presupune din parte-mi măcar o umbră de pusillanimitate. Oamenii ar fi zis: el s-a ucis pentru că nu și-a putut face o poziție în societate, pentru că suferea de lipse, pentru că... și așa mai departe. Ei bine! îmi trebuiau cincizeci mii de galbini; îmi trebuie o soție ca fecioara, căreia îi las numele meu, și nimica al meu afară de nume; îmi trebuiau toate astea pentru ca să capăt, în fine, dreptul de a mă împușca. L-am câștigat scump acest drept! Ce va spune lumea? Aș dori prea mult s-o pot ghici. Nu-i rămâne până nici clenciul de a mă declara de nebun, căci atunci o vor dezminți lungile mele diplome de doctor în legi și licențiat în litere!! Așadar, oamenii vor fi siliți a crede, fără alte comentarii, că m-am împușcat simplu pentru că am obosit de a trăi. Cauza ți se pare, poate, a fi cam curioasă? Crede-mă, amice, cine trăiește prea repede ostenește întocmai așa ca acela care aleargă prea iute; și unul, și altul ajung la scopul lor mai curând decât broaștele țestoase ale umanității! Dar o dată ce au ajuns la scop, ei nu mai au ce face...

Îți las un manuscript, pe care nu l-am sfârșit, fiindcă m-am oprit, din întâmplare, pe descrierea rețetei; și atunci mi-a venit ideea de a rămânea comic până și în ajunul sinuciderii: e foarte natural de a muri vorbind de rețete! Tu ai cunoscut toate personajele Micuței;deci adună-ți suvenirile și sfârșește singur acest scurt epizod din scurta mea viață!

Al tău - vorbă să fie! - Ghiță"'

Am primit cu bucurie amicala însărcinare a nenorocitului meu - vorbă să fie - Ghiță, și, cu ajutorul hârtiilor sale postume, am reușit a completa cele Trei zile și trei nopți din viața unui student.

Micuța a căzut în lațul lui Tăciune chiar în ziua imaginariului duel cu baronul Rosen. Rețeta lui Negus, compusă din opium și gândaci de turbat, a făcut minuni în această împrejurare.

A doua zi, Tăciune s-a sculat teafăr din pat; dar n-a ieșit din casă vro două zile, păstrând astfel buna-cuviință și... legătura de la cap. Aceste două zile au fost pentru el un adevărat paradis al lui Mahomet, redus la o singură hurie.

În a treia zi, Micuța începu să-i amintească despre „necesitatea cununiei”.

– Ai uitat, iubito, că nu am vârsta legiuită; să mai așteptăm un an, sau... sau doi ani.

– Promite-mi înaintea mamei! nu-ți cer altceva, scumpul meu!

– Să promit?... bine!... chiar mâine o să vorbim cu cucoana Ana.

După masă, Ghiță își dezlegă capul și alergă la baronul Rosen.

– Ce nou, Spițerule? Tot târgul vuiește despre duelul nostru și despre rana ta. Văzut-ai astăzi pe Maria?

– Ai un noroc fabulos, Feldeșule!

– Spune mai degrabă!

– Așteapt-o pe ea azi în odaia mea, pe la unsprezece deseară.

– Pe ea?

– Ți-am spus o dată.

– Nu glumești?

– Pe cinste; totuși...

– Totuși?

– Să nu cumva să aprinzi lumânarea.

– Oare să fiu așa de urât?

– Mă poți crede că eu, unul, nu te voi măguli în astă privință.

– Fie cum zici; mă învoiesc; n-am ce face!

– Mai este ceva.

– Mai este?

– Să nu vorbești cu Micuța.

– Nu te pot înțelege!

– La bal mascat toate glasurile sunt acoperite și se par deopotrivă; acolo, sub mască, ai putut scăpa cu una, cu două... dar trebuie să-ți spui cu francheță că ai o voce foarte nemuzicală, și mă tem ca domnișoara să nu se sperie! E cam deprinsă a leșina.

– Ș-apoi tot așa are să fie?

– Ba numai la început, bădiță, până ce-ți vei face o cale bătută...

– Primesc și asta; însă, dacă ea singură va începe a vorbi?...

– Urmează-ți drumul fără a răspunde!

– O dragoste originală!

– Cu atât mai romantică!

– Dar tu unde vei dormi? eu, unul, te previu că-mi păstrez postul până dimineață

À la bonne heure! eu mă voi pitula unde va da târgul și norocul!

Baronul, parfumat ca o calfă de neguțător, întră într-amurg în apartamentul lui Ghiță, unde îl aștepta Ditrich, prevenit de către stăpânu-său; pe când însuși Ghiță juca în biliard, palavragea și râdea ca un nebun, curtând trei arfoniste în cafeneaua "Châteaux aux fleurs”.

La unsprezece ore punct, Micuța ieși pe vârful degetelor din odaia sa, trecu cu mare pază coridorul, deschise încetișor o ușă și... iat-o cuprinsă în brațele baronului. Tot atuncea, Ghiță ieșea din "Châteaux aux fleurs” cântând:

Marlborough s'en va-t-en guerre,

Mironton...'

și-și îndrepta pașii acasă!

După ce se sui pe scară, eroul nostru avea înaintea sa două uși: cea din dreapta ducea în odăile lui, cea din stânga în odăile doamnei Pacht. El se oprește, pare a sta pe gânduri, apoi bate de trei ori la ușa vechii actorițe, care odihnea acuma de un ceas pe sânul... Morfeului.

– Cine-i acolea? răsună dinăuntru o voce speriată.

Ghiță deschide ușa, și d-na Ana îl recunoaște la slaba lucire a candelei denaintea icoanei sfântului Sigfried, cel cu istoria zmeului.

– Ce să fie, domnul meu? o tragedie!

– Ba numai o melodramă, doamna mea!

Ghiță îi arătă cu mâna patul deșert al Micuței.

– Unde-i Maria? o, Doamne!

– Fiica dumneavoastră e în odaia mea, în convorbiri misterioase cu baronul Rosen.

Doamna Pacht sări din pat, uitându-și de tot costumul de noapte, vreau să zic lipsa costumului, și se repezi la ușe.

Ghiță o reținu.

– Încă un pas, și-ți pierde pe sărmana fetiță, care se află acuma foarte înaintată pe calea norocului.

– Adevărat spui! voi strânge pe toți chiriașii, voi intra cu marturi...

– M-ați înțeles de minune; însă mai este ceva la mijloc. Mai nainte de a fi a baronului, Maria a fost a mea, și chiar acum ea își închipuiește, pe-ntuneric, că se află lângă mine! Eu am vândut-o baronului, am vândut-o, doamna mea, precum se vinde un faeton puțin uzat, dar ieșit din modă. Nécessaire-ul de abanos a fost din partea baronului... și eu l-am prezintat în numele meu; duelul de mai deunăzi a fost o poveste; în sfârșit, am întrebuințat mii de viclenii pentru a ajunge la scopul meu... Baronul nu trebui s-o știe! Cătați ca Maria să nu mă dea de gol: altfel, ea este pierdută.

Doamna Ana izbi ușa și zbură pe scara ce ducea la mansardă; de aci ea se pogorî în rândul de jos, și-n câteva secunde reapăru însoțită de două modiste, trei veterinari, băcăneasa și monsieur Jules cu tot neamul! Se înțelege de la sine că hainele nocturne ale acestei societăți nu erau nicidecum „ca într-o zi de sărbătoare”.

Ghiță redeveni nevăzut: el merse liniștit înapoi la "Châteaux aux fleurs”, pentru a sfârși o partidă de chegle, cântând astă dată: "Te souviens-tu? disait un capitaine...”.

Când gloata chiriașilor doamnei Pacht se ivi cu o mulțime de luminări înaintea baronului și a Micuței... simțul de pudoare și frica legii de presă nu-mi permit a descrie starea în care se afla tocmai atunci fericita păreche. Ovidiu a zugrăvit-o de mult lătinește:

Nunc juvat in teneris dominae jacuisse lacertis;

Si quando, lateri nunc bene juncta meo est...'

Duduca a leșinat, după obiceiul pământului. Feldeșul se învălătuci în plapumă, se sculă în picioare ca statua lui Dante și începu:

– Protestez...

Nu știu ceea ce s-a petrecut mai departe, afară numai de rezultatul, care a fost îndatorirea baronului de a lua pe Micuța de soție.

Pe la două după miezul nopții, Ghiță, obosit ca un cal de poștă și tăcut ca un pește, reîntră în stăpânirea apartamentelor sale, porunci lui Ditrich să afume - nu știu pentru ce - în toate colțurile ietacului, și adormi apoi, plănuind modul în care o să vorbească de acum înainte cu baronul, cu Micuța, cu Victoria etc.

Feldeșului nici în cap i-a plesnit vreodată d-a se îndoi de buna-credință a amicului său: interesul d-nei Ana și al Micuțăi a fost, firește, de a nu-l dezminți în această privință. Peste o săptămână, baronul zice adio universității și se cunună cu duduca. Ghiță a asistat la biserică, a jucat și-a băut la nuntă, a fost cel dintâi a ferici pe tineri.

Oricât de nepăsător în alegerea mijloacelor, eroul nostru avea o inimă bună. Cununia Micuțăi era o fatalitate pentru vechea amantă a Feldeșului, și el, Ghiță, se simțea a fi singura cauză a fatalității. Peste câteva zile, el vine la noua baroneasă, pe când bărbatul său nu era acasă.

– A, vicleanule! tot nu mă uiți?

– Nu uit niciodată pe amicii mei și tocmai de aceea am venit la tine cu o rugăminte.

– Refuz, orice să fie.

– Vom vedea, cucuțo, dacă ți-a da mâna. Mai nainte de a te lua, baronul a avut o întreținută...

– Și dumneata cutezi a-mi povesti nește asemenea mârșăvii?

– Fără „dumneata” și fără „mârșăvii”, dragă baroneasă: ne cunoaștem de aproape. Așadar, biata întreținută, la povera ragazza, a rămas acuma, din pricina ta, lipsită de pâine și murind de foame. Păcat! Cer de la tine, de la dumneata, de la dumneavoastră, să faci sau să faceți ca baronul să-i dea pentru asigurarea viitorului șase mii de fiorini!

– Și oare cum crezi tu că eu voi stărui în favorul unei...

– Te-ntreb o dată pentru totdeauna: vrei sau nu? da sau ba?

– Nu: de o mie de ori nu!

– Chiar astăzi voi descoperi Feldeșului adevărul intrigii noastre: ne vom bate, vei rămânea poate văduvă... eu, unul, țiu prea puțin la viață!

Ghiță s-a sculat să iasă.

– Oprește-te! încă un minut! cât ești de sălbatic!

După mai multe vorbe și răsvorbe, Micuța s-a îndatorat a stoarce de la bărbatu-său cele șase mii de fiorini. Ghiță a fost însărcinat din partea Feldeșului d-a duce banii la Victoria.

Peste nouă luni, după acest evenement, frumoasa polonă a născut un fiu, care fu botezat sub numele românesc de „Șerban”.

Ghiță n-a trăit cu Victoria mai mult de-un an și a lăsat-o, drept moștenire, lui Negus. Într-o zi, când ea era dusă de acasă, doctorul deschise cu o cheie falsă sipețelul de sub pat, scoase cele șase mii de fiorini, și de atunci n-a mai dat cu ochii de săraca jertfă. Astăzi ei se judecă. Cu această ocaziune, un mare număr de învinovățiri, pân' acum dosite, s-au grămădit asupra capului lui Negus. Unii zic că se va osândi la lucrări publice; alții susțin cum că va scăpa, fiind sprijinit de cucoanele cutare, cutare și cutare.

Jurnalistul Wahlstimme e unul din apărătorii lui Negus pe calea publicității...