Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmaşa secure
Nu smulse o creangă de brad:
Pe-o stâncă de fulger crăpată,
Pe-o râpă de şerpi îmbălată,
Pe-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune -
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproşii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe braţe, pe coapse, pe frunţi!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,
Ca nişte oribile punţi!

Obrajii lor – cronica spune -
Păreau ca un foc de tăciune
Cu spuză-nvelit împrejur,
Când negrul cu roşul se-alungă,
Trecând pe de lături în dungă,
Alb, vânăt şi galben şi sur!

S-aşază pe gânduri în iarbă
şi buba pe bubă se-ntreabă:
Cum merge şi ce-i de făcut
în lume să nu mai domnească
Tăria şi fala tupească,
Frumosul călcând pe cel slut?

Se scoală atunci din grămadă
O fiară, un monstru, o pradă
A unui sarcasm infernal:
Atât de urât că, văzându-l,
N-ai pune pe oameni de-a rândul
Cu cel mai hidos animal!

Se umflă a scoate cuvântul
şi parcă vuieşte mormântul,
Răsună un glas din plămâni,
Pe care ca toţi să-l auză,
îl trage prin nări şi prin buză,
Sudoarea curgând peste răni!

„De prin puţuri şi izvoare Toată lumea bea -
Aşa el zicea -Fraţilor, precepeţi oare
Cugetarea mea?
Apa-i pentru noi scăpare,
Iute la fântâni,
Din glezne şi mâini
Daţi-le cu mic şi mare
Puroaie din răni!

Toate ţările să fie
De sus până jos
Şi până la os
Un popor de carne vie:
Lepros şi lepros!

Ha, ha, ha! Să vezi atunce
O viţă ş-un soi întocmai ca voi:
Unde-l suntul ca s-arunce
Cu piatra în noi?”