Aceasta este soartea acelui ce pășaște

La templul nemuririi cu pas nemlădios:

El merge înainte, și-n urma lui se naște

Și prinde aripi slava în drum vijelios.

Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri!

Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii:

Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri,

Ce morții înviază și judecă pe vii.

N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință,

Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit.

Ai spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă,

Dar cine ești, poete, tu nu te-ai socotit.

Tu nu ai văzut soarta ce pe ast neam gonește,

A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat,

Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește,

Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat.

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ivirea primăverii, privighetoare, cântă!

La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor;

În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă,

Pustiul te ascultă și e mai simțitor.

De om fugi, păsărică, și cât poți te ascunde,

Că el, și când se-ncântă de dulcele tău glas,

Ș-atuncea viclenia, zavistia-l pătrunde,

L-împunge și îl scoală p-un rar, dibuit pas.

Te prinde, păsărică, te ține-n colivie,

Cu tine se fălește în crunte desfătări.

Ești ușurică, zboară și fugi de viclenie,

Care e omul, OMUL, și însuși în oftări.

Cu glasul tău natura tăcând sărbătorează,

Cântarea ta e imnul ce nalță ea la cer.

Într-însa mergi și cântă, răsuflă și oftează,

Că dorul ți s-alină, necazurile pier.

Ce cauți între oameni? și ce ai prins la limbă?

Ce spui ce e românul, și care ai lui părinți,

Și care a lui drepturi, și cum soarta îl schimbă,

Cât geme sau cât râde, și ce e-ntre ființi?

Nu-i spune așa multe, că el însuși te prinde

Și de odor te duce la chiar stăpânul său.

Să nu te uiți la dânsul cum cumpără și vinde,

Lasă-l în trândăvie și tu ia-ți zborul tău.

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ivirea primăverii, privighetoare, cântă!

La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor;

În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă,

Pustiul te ascultă, și e mai simțitor.