Extazea mă învie... Ca mort sunt de plăcere,

Ființa-mi muritoare în ceruri se strămută...

Genunchii-mi se mlădie; și-n timida tăcere

Se roagă numai ochii, căci limba-mi este mută.

Întind a mele brațe, ș-a tale s-au deschis

Și s-au întins și ele ca aripi protectoare;

La sânul tău e sânu-mi. Aievea e, ori vis?

Că buzele-ți electrici ș-a mele arzătoare

Se-ntâmpină în baciu; și sufletul mă lasă,

În sânu-ți se repede, din chin ca-n paradis,

Din marea lui durere la fericire pasă.

Un baciu! și iar altul! și altul înc-o dată!

Că sufletul meu văduv cu-al tău azi se mărită

Prin astă sărutare, la zei invidiată,

La oameni neștiută, la angeli mult dorită.

E primul baciu, ș-ultimul fie

Nou, și iar primul să cheme alte;

Viu — să-mi dea moartea, mort — să mă-nvie,

Să svol cu dânsul la preaînalte!