Ce doruri ies din ochii-ți prin raza lor senină

Ce fulgeră și-ncântă uimita mea vedere?...

Prin gene-ți se strecoară o rouă cristalină

Și cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.

Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde...

Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană

Te-ajunge și pălește ființa-ți diafană;

Ferește-te de mine, de focul ce m-aprinde.

Vezi îns-a mele lacrimi și ruga mea ascultă l

Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,

Pe sânul tău îl pune, ș-alege cât de multă

Plăpândă simțitivă ș-un trist nu-mă-uita.