Share on Twitter Share on Facebook

Elegie I. Trecutul

Aură scumpă ce pieptu-mi poartă,

Nume prea dulce ce glăsuiesc.

Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc,

A vieții mele senina soartă!

Soție bună, îngerul meu,

Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege

Prin vecinici noduri vru să ne lege,

Din doi să facă un singur eu;

Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește

Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc

Repede șarpe lucește-un foc,

Aprinde, arde tot ce-ntâlnește;

Astfel, îndată ce s-a ivit,

Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează,

Prin vine-mi repede circulează

Focul ce m-arde, și-s fericit.

Cerească, limpede fericire

Ce raiul naște, dar foarte rar,

L-Adam, la Eva întâiul dar

Ca să cunoască din nemurire!

Ești fericită, căci te iubesc,

Și-nflăcărata asta simțire

Este nectarul de îndulcire

Relelor toate ce mă-ntâlnesc.

Te iubesc, scumpă, dar de ce trece

Grabnica vreme iute la zbor?

Ia, și ne zice că e trecător

Tot, și-l împinge la mormânt rece.

P-ale ei aripi trecem și noi;

Pe nesimțite, ah, tinerețea

Zice: Adio!... și bătrânețea

Ne-arată drumul plin de nevoi.

Trece, dar vezi-o că e-nsemnată

D-amorul nostru, cel neînvins,

Singur e vecinic și neatins

De stingătoarea-i mână-ntrarmată.

Ici e minutul cel fericit

În care-amorul meu te zărește:

„Tinere,-mi zice, d-acum trăiește

Sub legea singură ce-am sfințit.”

Ș-apoi cu binele se strecoară,

Se roagă; aspră, dar, tu-l gonești;

El cere pieptul, tu îl ferești...

Și-ndat' el inima împresoară.

O fură! zboară, și nu-l mai vezi:

Pe loc te pipăi, simți ce-ți lipsește,

O ceri, o cauți, ea se unește

Cu-a mea-mpreună, și tu oftezi.

Dincoaci eu mâna plin de sfială

Destăinuindu-mă o întinz,

Cer a ta mână, tremur, coprinz,

O strâng, mă strânge ea cu-ndrăzneală.

Și ochii noștri se rătăcesc,

Aprinși de flăcări se-ntunecează,

Se las, s-ardică, se luminează;

Tot e tăcere, toate vorbesc.

Inima saltă, pieptul ne bate,

Un foc pătrunde printr-amândoi;

Ascuns nu este nimic în noi,

Și faptă bună, și răutate.

Colo vezi lacrimile curgând

Într-o comoară ce le adună

Ca două râuri ce se-mpreună

C-un nume câmpurile-adăpând?

Dincol',o dulce d-amor zâmbire,

Ș-apoi necazurile sosesc:

Drumuri ghimpoase ni se gătesc,

Ceasuri amare de dăspărțire.

Munți ne desparte, zilele trec

Și n-au nici pace, nici mângâiere;

Posomorâte duc și durere,

Grămadă relele se întrec.

Dar iată ceasul de însoțire

Și necălcatul meu jurământ:

Credință, dragoste, crezământ

Jur ție-n sfânta noastră unire.

Și-ndată pacinicul Imeneu

Pe capul nostru mâna lui pune,

Și înțeleptele-i griji și bune

Însânuiește în pieptul meu.

Nod și mai tare dup-asta vine,

Minuturi sfinte sărbătorim:

Cerul ne face părinți să fim,

Brațele noastre acum sunt pline.

Numele tată de două ori

Coboară focul ce-n cer viază,

Ce p-a mea inimă văpăiază

Ca doi puternici flăcărați sori.

Doi fii făloasa-mi mână mângâie

Și strâns la pieptul meu îi lipesc,

Cu ei în brațe cerul slăvesc,

Și e plăcuta la cer tămâie.

Dar ca luceafărul de apus,

Care cu seara pe cer s-arată

Și când lucește, atunci și-ndată

Zice adio, piere, s-a dus!

Astfel nădejdea-mi cea mângâioasă,

Ce cu-al meu înger îmi răsări,

Atunci apuse când se ivi

În a mea inimă dureroasă.

Înger! cerescul meu serafin!

Ce-mi fuse oare a ta ivire?

Floare sau umbră, vis, nălucire?

Ah! izvor vecinic de lung suspin!

Din cer aicea ai fost o rază?

Cu vro solie ai fost pornit?

(Ca-ntr-al meu suflet cel amorțit

S-aduci căldura?) sau cu vro pază?

Slujba-ți în grabă ți-o împlinesti,

Și-mi dai o vecinică sărutare;

Ți-ndreptezi zborul făr-așteptare

Și iar la postu-ți drept te oprești.

. . . . . . . . . . . . . . .

Iată-ne, soro, iată-ne dorul,

Omul și soarta lui ce-ntâlnim;

Folosul este să ne iubim,

Vremea să treacă, să stea amorul.

Ah, și trec toate, n-aștept și zbor:

La vânturi frunza cea fugătoare,

În mare unda cea plângătoare,

Omul la moarte mai grăbitor.

Vremea grăbește, e călătoare;

P-ale ei aripi grăbim și noi

La toamna vieții plină-n nevoi,

La bătrânețe tremurătoare.

Dar noi nevoia știm să-nlesnim:

Unde e pace nu e durere,

Dragostea-n sine e mângâiere;

Sosească ceasul, noi ne gătim.