Share on Twitter Share on Facebook

În așteptarea lui 1848

PREZIUA

Psalm

Strigarea-mi ajungă până la tine

Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte!

Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața,

Auzi-mi chemarea-n ziua durerii

Ș-al înfrântei inimi astupat geamăt.

Repede m-ajută și mă susține,

Căci zilele-mi, iată, pier ca și fumul,

Ca lemnele în foc oasele-mi secară,

Pălitu-m-am și m-am uscat ca iarba,

Aridă inima îmi e ca piatra;

De suspin, de geamăt mi-a rămas carnea

Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea

Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul...

Ca pelecanul mi-am sfâșiat pieptul,

M-am asemănat corbului de noapte

Și tuturor altor cobe nocturne;

Întru veghere nopțile trecut-am

Și m-asemănai păsării veghinde

Ce stă nemișcată dasupra casei.

Toată ziua mă culmau de ultrage

Inemicii; și cei ce-odinioară

Mă lăudau jură acum asupră-mi.

Avut-am cenușă în loc de mâncare

Și-n lacrimi mi-amestecai băutura

Numai la vederea mâniei tale

Și la înalta și dreapta-ți urgie.

Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne,

Ca umbra trecură zilele mele,

Și eu ca iarba mă uscai, ca paiul.

Trecător sunt și m-am consumat, Doamne,

M-am topit ca ceara ș-am ars în zelul

Să-ți înalț templu. Focul mi se stinge...

Tu însă, eterne, ești nemutabil,

Ș-a ta memorie în secoli trece,

Din generațiune la-alta pasă.

Tu-n pietate vei ardica brațul

Și-n pietate pe român salva-vei,

Căci ora salutei, ora venit-a.

E d-ajuns; plâng servii tăi, plâng lumina,

Gem altarele, plâng d-a lor ruină.

Sunat-a ora, și acum se vor teme

Gințile toate de naltul tău nume,

Și d-a ta glorie trema-vor regii.

Din cenușa-i sălta-va România,

Înnoi-se-vor ale ei junețe

Ca ale acvilei; și-n vestmânt candid

Ca o mireasă va ieși nainte-ți;

Splendida ei, sacră candelă d-aur,

În oliu limpede, oliu de pace,

Vărsa-va lumina ce dă viață

Și va încinge virginala-i frunte

Cu-aureola ce geniul poartă.

Tu, Doamne, singur, ființă supremă,

Vei re-ntregi această Sion nouă.

Arăta-te-vei în gloria toată

În re-ntregita Românie bellă;

Pruncii-n a ta cale nălța-vor imne,

Văduva, orfanul afla-vor scutire

Și împilații alța-vor capul;

La locul propriu se vor pune toate

Și capacitatea la a ta dreaptă.

Auzi tu, generație viitoare?

Pentru tine se scriu acestea.

1847