Share on Twitter Share on Facebook

Vulturul și bufa

După multe protestații,

Veniră la stipulații

Vulturul și bufnița, și făcură,-n fine, pace;

Însă ciocul, ghearele suveranului rapace

Da cam multă bănuială

Bufniței de a se teme

Pentru puișorii săi.

(Avea, biet, și ea-ndoială

Pe această de foc vreme,

Când cei răi devin mai răi.)

Vulturu-și dete cuvântul, și cuvânt de împărat,

Că au să trăiască-n pace în paternul lor palat

Puișorii aliatei. „Ca mai sigură sa fie

Familioar-alteței-tale —

Zise suveranul vultur verișoarei dumisale —

Și lămurit să se știe,

Fă bine și mi-o descrie,

Ca să știu a mi-o scuti.”

„Zău, nu poți a te-amăgi,

Zise bufa, căci natura

Pui pe lume mai frumoși

Ca ai mei nu mai produse: când îi vezi, râde făptura,

Sunt minune! ochi de soare, gentili, sprinteni, grațioși,

Și când cântă te dezmiardă, vocea lor pătrunzătoare

E mai dulce decât zisa voce de privighetoare.”

Nu trecură zile multe: după legea domnilor

Și legea-mpăraților,

Ieșind la vânătoare mărirea-sa vulturul

Și-n svol făcându-și turul,

A fame ca o streche

În pipotă-l pătrunde;

Și cată-n jur oriunde,

Străbate cu vederea, o scorbură zărește,

Jos repede se lasă și caută șoimește;

Își vâră în cuib capul, ș-o slut-aci pereche

De pui stârcită vede: piperniciți, puchioși,

Cu ochii urduroși

Și galbeni, și zgâiți;

Un glas pițigăiat,

Strident, discord și spart.

Cit nu putu să crează pârdalnicii c-or fi

Aceiași despre care

Cu-atâta înfocare

Și laudă prea mare

În timpul conferinței amica i-a fost spus.

Așa, întinse gâtul, curat d-orice prepus,

Și cioc! o dată-n unul, și-n celălalt iar cioc!

Frumos, pe cum se cade, ți-i dumică pe loc.

Nu-și terminase bine

Imperiala cină,

Când, iată, supravine

Și muma, lină, lină.

Ce vede, sărăcuța!... începe a țipa,

De uiete, blesteme pădurea răsuna.

Pe răul său confrate sperjur și trădător

Îl face, după fapta-i, de lege călcător

Ce-nfruntă jurământ.

Ci vulturul atuncea avea și el cuvânt.

Părinții, ca părinții, își amă fiii lor

Și cât de sluți să fie îi cred de grațioși.

Iar mai vârtos în carte, când dai d-un autor,

Paternul său amor

E vai de om de mare! la Sarsaili puchioși

S-auzi țipăt de bufă, amate cititor !

1840