2. Personalitatea umană și legea colectivului
Interesant că numai acest domeniu este locul unde înflorește personalitatea umană, pentru motivul foarte simplu că personalitatea se constituie prin ceea ce mă deosebește pe mine de ceilalți. Dacă noi am sta complet sub legea colectivului, atunci, această lege a colectivului fiind una singură, noi toți ar trebui să fim la fel.
Numai că, vedeți d-voastră, noi am stabilit de mult, împreună, că această lege a colectivității, ca fapt care se întâmplă într-un colectiv, nu ține de activitatea fiecăruia dintre noi, ci de activitatea unora dintre noi. Care — acești unii dintre noi — nu sunt niciodată indicați în chip precis. Se pot înlocui unul pe altul, nu în chip voluntar, dar se înlocuiesc unul pe altul în momentul în care unii dintre ei se refuză.
Există deci posibilitatea pentru noi să ne refuzăm fenomenului, fără ca prin aceasta să suspendăm fenomenul.
Prin acest mecanism — surprinzător poate pentru unii dintre d-voastră, cum este surprinzător și pentru mine — se fundamentează și este făcută posibilă libertatea omenească, adevărata libertate omenească.
Numai prin acest rol pe care-l capăt eu mă pot forma pe mine, mă pot modela pe mine. Așa încât, supunându-mă legilor fundamentale ale existenței mele, să fiu totuși întrucâtva deosebit de ceilalți semeni ai mei. Adică, să fiu ceea ce se numește o personalitate, ceva întreg, armonic, închegat organic, și totuși deosebit de cel de alături de mine.
Mai spuneam însă ieri că locul în care se exercită libertatea este propriu-zis natura, adică însuși locul unde există posibilitățile. Unde nu există posibilități, nu poate să existe nici libertate. Cum însă posibilitățile nu există decât în natură — și anume, înainte ca faptele să se întâmple —, însemnează că într-adevăr domeniul libertății este domeniul naturii.
Este o afirmație aparent paradoxală, asupra căreia v-am atras atenția.
Pentru că, dacă posibilitățile există numai în natură, atunci Dumnezeu, care depășește în toate felurile natura, nu mai poate fi liber! Și noi încheiam punând întrebarea: cum se explică această situație paradoxală?
