8. Trăirea existenței din perspectivă metafizică

Problema aceasta, precum vedeți d-voastră, are, în ultimă analiză, iarăși un caracter antropologic. Nu există o metafizică în ea însăși. Nu poate să existe metafizică în ea însăși. Nu există nimic ca activitate a noastră spirituală. Nici o știință nu există în ea însăși. Matematica, cum știți d-voastră, este un limbaj; științele celelalte, fizice, sunt, cum știți d-voastră, niște măsurători ș.a.m.d.. Fiecare activitate a spiritului nostru are acest scop, de a ne primi într-un fel sau altul, de a ne ajuta într-un fel sau altul. Suntem niște animale care avem mereu nevoie de ajutor, care avem mari probleme de rezolvat, încurcături în care ne aflăm, și din aceste încurcături noi trebuie să ieșim cu ajutorul unor instrumente pe care ni le luăm noi.

Prin urmare, în ultimă analiză, asta trebuie să vă fie prezent: când noi încercăm rezolvarea unor probleme de metafizică, astăzi, nu încercăm să stabilim cât de mare este lumea în ea însăși, (Dumnezeu știe ce sens are întrebarea aceasta), ci cum este lumea în ea însăși? Aceasta este problema care ne interesează pe noi. Cum izbutim noi să ne liniștim, să ne echilibrăm în această existență a noastră pe care noi o trăim și care sunt primul și ultimul fapt omenesc. Dincolo de trăirea existenței noastre nu este nimic omenesc și nici dincoace de această trăire. La această trăire a existenței noastre se reduce tot ceea ce este omenesc și din această trăire nu se poate ieși în nici un fel. Singura problemă pe care are s-o rezolve omul în existența lui științifică, metafizică, filosofică, artistică este găsirea soluției pentru ca această existență să se petreacă fără tragedie, ca această existență să nu reprezinte pentru noi un dezastru. Atât și nimic mai mult.

Prin urmare, începem de mâine considerațiile noastre foarte obiective. Numai că obiectivitatea acestor considerații stă sub un caracter absolut subiectiv, care dă sensul oricărei activități spirituale omenești. Nu există nimic în afară de antropologie.