A face politică

Și, d-lor, dacă eu îndrăznesc să spun lucrurile acestea aici, — și am convingerea că nimeni nu ar putea să le spună așa cum le spun eu, — este și un alt motiv. Eu fac politică, dar la mine politica este un eflux al activității mele culturale și al preocupațiilor mele morale. Prietenilor miei nu li place aceasta multora. Este d, Cihodariu, un așa de bun organizator, este acest .admirabil profesor pe care-l veți auzi, d. Tașcă, și chiar d. Munteanu Râmnic, deși e mai idealist. Se întâmplă uneori să-mi spună același lucru: D-le, de ce nu cheltuiești d-ta o parte din timpul d-tale pentru politică?” Dar, b ; ne, articolul mieu zilnic nu este politică? Dar atitudinea mea nu este politică ? Dar vizitele, plăcute sau neplăcute, pe care le fac Camerei, nu sunt politică? Dar să mă desfac eu de sufletele acestea omenești aie tuturor veacurilor care învie prin mine, să rup legătura aceasta de intimă poezie dintre mine și mersul țerii al umanității ? Pentru ce să vin cu pălăria în mână înaintea acelora de cari aș avea nevoie într'un moment și pe cari să-i târăsc la alegeri, deși în fundul sufletului mieu îi desprețuiesc? Să mă duc să cheltuiesc vremea aceasta a lui Dumnezeu pentru pertractări nesfârșite în vederea unor mandate electorale și în vederea unor situațiuni materiale ? Niciodată nu aș putea să cad așa de jos. Și, dacă mi s-ar spune să aleg hotărît între una sau alta, eu m-aș întoarce la opera națională în care am trăit și din care opera de partid nu este decât o singură manifestare și nu e cea dintâiu! (Aplauze prelungite).