O amintire 

Pe de altă parte, d-lor, cine face politică in felul cum înțeleg eu a se face, adică făcând necontenit apel la judecată, nu la interesul cetățeanului, poate să vorbească altfel decât ceilalți. Să-mi dați voie să-mi aduc aminte înaintea dv. de o conversație cu răposatul Ion Brătianu. Ion Brătianu era un om de un foarte mare merit, de o mare inteligență și de o mare hotărâre. Avea și anumite defecte pe care nu e locul să le relevăm aici; le-am spus atunci când era un merit să i le spun, și nu le voi spune acum când ar fi o impietate să le amintesc. Era un om mult superior acelora de cari era încunjurat și de care se putea plânge. A fost o personalitate, a fost un om; nu era partidul liberal Ion Brătianu. De akfel, în ce privește partidele, ori este partidul și nu este omul, și atunci nu se face nimic, ori partidul nu este de fapt, dar este omul și se face ceva (aplauze). 

Spuneam d-lor, că discutam odată cu Ionei Brătianu pe stradă, De altfel noi am fost prieteni foarte buni o bucată de vreme, și eu am regretat că nu a fost cu putință să mergem multă vreme împreună, și mă asigurau oameni din jurul lui că și el a regretat nu odată că, în loc să se servească de oamenii aceia de care îi era cred, scârbă, ar fi putu' găsi în mine un bun prieten. În sufletul lui de om onest, va fi regretat foarte mult că nu a putut sâ stea alături cu un om care nici el nu avea dreptul să i se creadă superior lui și nici de partea cealaltă nu putea să fie o afirmație de superioritate. Odată la Iași mi-a spus: ,,noi nu ne înțelegem, pentru că d-ta îți închipui că vreau să te tratez ca superior, și d-ta mă tratezi ca inferior”. Atunci i-am răspuns: „nici eu nu te consider ca inferiorul mieu, nici d-ta să nu mă poți considera ca inferiorul d-tale”. Eram doi oameni cum i-a lăsat Dumnezeu cari când vorbi au de lucruri bune sar fi putut înțelege, dacă el nu ar fi avut o camarilă, cum eu n'am suferit nici odată una în jurul mieu. 

In conversația noastră i-am spus: „d-le Brătianu spune-mi d-ta cum îți poți închipui țara împărțită în cete, fiecare șef cu lista lui? Cine ne judecă? Ii aduceam exemple de aiurea cum se pot aduce și acum. Au fost mai deunăzi alegeri în Anglia. Anglia sa găsit întrun moment înaintea primejdiei sovietice. Ce a făcut ea atunci? Indiferent de simpatiile care le avuse cineva înainte, — fiindcă înscrierile în club la Englezi nu există, — s-a întâmplat că și liberali și laburiști au votat pentru conservatori, și a fost un guvern conservator. Pe urmă s-a văzut că s-a mers prea mult în dreapta, și s-a spus: trebuie o restabilire a echilibrului și este în interesul țării să votăm pentru stânga, care nu mai este pentru soviete. Atunci conservatori și liberali au votat și pentru laburiști, și au adus un guvern laburist. 

Share on Twitter Share on Facebook