Un basarabean mitropolit al Moldovei

Nu s-a uitat nobila figură a Mitropolitului Moldovei Iosif, cel închis în lumea datoriilor sale duhovnicești, a cărților pe care cu nesfârșită iubire le aduna, a facerilor de bine care-l aduseră a fi unul din oamenii cei mai săraci ai orașului. Cel din urmă reprezintant al marelui curent de reformă bisericească, pornit, aproape în același timp, la Râmnic de marele episcop Chesarie, inițiat și în cultura enciclopediștilor Apusului, și la Neamț de sfântul monah Paisie, ucenic, precum astăzi o știm, al lui Antonie Mitropolitul Moldovei, va ocupa un loc de cinste atunci când se va lămuri pe deplin — fiecare faptă după ce a fost, fiecare gând după adevărul lui, fiecare om după felul cum și-a îndeplinit chemarea — istoria Bisericii românești în veacul al XIX-lea.

Se știe că Iosif Naniescu a primit cinul călugăriei, în 1835, la Buzău, de la Chesarie, episcopul, cu așa de mari merite culturale, de acolo. Acesta însuși fusese crescut de Iosif al Argeșului, cărturarul ales, având legături în Ardeal cu dr. Molnar, și Iosif venea de la Râmnicul lui Chesarie. Astfel numele de Chesarie și Iosif întovărășesc lumina care călătorește, îndemnând după raza ei mulțimile de clerici râvnitori de învățătură, de la Râmnic la Argeș, de la Argeș la Buzău, de la Buzău la Argeș, unde a păstorit un timp Iosif Naniescu, iar de aici la Iași. Ce păcat că și acest Iosif n-a dat Bisericii și țerii un nou Chesarie !

Se știa tot astfel că Iosif cel venit de la munteni la moldoveni a fost la Buzău școlarul acelor dascăli ardeleni cari, în spiritul lui Petru Maior și al lui Șincai, deschiseră la 1836 Seminariul episcopal de acolo, că el a stat în Episcopie alături de ardeleanul Dionisie Romano, care a fost și pe la Neamțul nostru și al cărui spirit modern nu se sfia să trimeată maicelor traduceri după literatura apuseană. Curentele transformatoare din trei țeri românești trecuseră astfel prin sufletul aceluia care singur a moștenit pe Veniamin Costachi.

Dar putem adăugi că Iosif Naniescu, Iosif cel din urmă, era basarabean.

Cu prilejul jubileului său din 1901, foaia oficială a Bisericii române arăta că el s-a născut în sătuceanul Răzălăii, din ținutul Iașului, ocolul Răutului, peste Prut, la 27 iulie 1820, opt ani după anexarea rusească, și că fiul de preot, rămas curând orfan, se chema Ion Mihalachi. Cea dintăi petrecere în chilie i-a fost la mănăstirea basarăbeană Frumușica, supt ocrotirea unui unchi, arhimandritul Teofilact. Cu acesta a venit la Sfântul Spiridon din Iași în 1831, stând doi ani supt cârja lui Veniamin însuși, pentru ca împreună cu unchiul să meargă în 1834, după moartea marelui Mitropolit în Focșani, la biserica Profetului Samuil, — ultim popas moldovenesc.

Azi mai ales această amintire trebuie pusă în cuvenita lumină. Basarabia trebuie să-și recunoască vrednicul fiu, iar noi se cade a-i mulțămi pentru că ni l-a dat.