II

Când Rusia a luat Basarabia, ea a avut grijă să păstreze un timp înfăţişarea românească a ţerii, să câştige prin recunoaşteri şi adăugiri de drepturi toate clasele, — mai toate măcar.

Guvernator a fost numit un Sturdza aşezat în Rusia şi ai cărui urmaşi erau să fie cu totul înstrăinaţi, în sens franţuzesc şi rusesc. Exarh al Sinodului rusesc, vlădică în Chişinău a fost aşezat un răzeş bucovinean, Gavriil Bănulescu, care a tipărit cărţi româneşti.

Boierilor li s-a cerut să se aşeze cu totul peste Prut ori săşi vândă în termin scurt moşiile. Cei mai mulţi au rămas în Iaşi şi au pierdut moşiile, cu totul ori aproape. Şi la noi în casă era un sipet mare de fier în care se cuprindeau multe petiţii ruseşti timbrate pentru o lungă cheltuială şi o mare pagubă, din care am rămas oameni săraci. Celor ce găsiră însă că e mai bine să primească oblăduirea împărătească, ce nu li s-a dat? Drepturi ca ale nobililor ruşi, cinuri de funcţionari, cordoane de cavaler, — juveţe prinse de gâturi plecate.

Clerul, în ţara unde pretutindeni arde lumina la icoane, în ţara unde statul sprijine Biserica sprijinindu-se pe dânsa, în care toţi se pleacă înaintea clericului, n-avea de ce să fie nemulţămit.

Şi, în sfârşit, ţeranii neliberi, cari aveau înaintea lor exemplul eroicilor răzeşi ai Orheiului şi Sorocăi, au prins ceasul prielnic al vânzării moşiilor pe nimic şi s-au împroprietărit pe brazda lor.