Brașov

[...] Noua mișcare industrială a schimbat foarte mult înfățișarea Brașovului. Cum vii de la gară vezi case oarecare, gospodine greoaie, fără frumuseță și fără semn deosebitor. Strada largă ca oriunde merge tot printre ele. De sus, Cetățuia, e mai mult o podoabă plăcută în vîrful muncelului verde. Cînd ai ajuns la mijlocul orașului, privirea, care se poate mișca larg, urmărește liniile drepte ale unei primblări mărginite de cafenele, de vile, de clădiri cu totul noi și străbătută des de gîlgîirile de fum ale tramvaielor. [...]

Ceva mai interesantă e piața, cu Casa Sfatului, care aruncă un turn înalt dintr-o casă veche cu cerdac, ferestrui și bolți adînci, unde stau schimbători de bani și cîrciumari pentru zilele de tîrg, cînd tot acest larg cuprins al Tîrgului Cailor se umple de zarva țărănimii venite pentru tîrguielile săptămînii și vînzarea bucatelor, brînzeturilor, din care ele se plătesc. Mai vezi prin unele căsulii mai bătrînești vechi firme de negustori români, care nu s-au „înălțat” încă mai presus de îndeletnicirea strămoșească. În fund, e biserica săsească, neagră de foc și neagră de ani, uriaș gîrbovită și purtînd în frunte un turn prea mic, făcut de mîntuială, și care samănă cu cornul de pe nasul unui greoi rinocer. Dacă vei apuca, în sfîrșit, la dreapta și la stînga vei găsi, în străduțe pașnice rămășițe de ziduri, bastioane rătăcite, arcuri de pietre întinse deasupra cărărilor fără lumină.

Mai departe șirul de case se întrerupe, și o a treia cingătoare încunjură Brașovul. Ai Tîmpa în față, și spre dînsa duce în stînga un lat drum de plimbare care tot înaintează pe coaste de deal și dă din loc în loc priveliști minunate peste coperișurile roșii și negre ale orașului întreg. În unele zile de primăvară sau de toamnă, limpezi și umede, puține drumuri sînt mai frumoase decît o rătăcire singuratecă printre acei copaci bătrîni, care-ți tremură din frunze o bună primire. [...]

O tăbliță în trei limbi, dă liniei de clădiri din față numele de „șira lui Șaguna”, [...] acela care a sfătuit și ajutat în tot chipul, care a binecuvîntat școala cea mare a românilor din Brașov, gimnaziul, glorios astăzi prin numărul și însemnătatea acelor care au căpătat învățătură și creștere în odăile spațioase cu ferești micuțe ale trainicei zidiri în vechi stil gospodăresc. Din fațada puternică, dar fără pretenții, din toată alcătuirea acestei zidiri se desface un spirit de frăție patriarhală, de bună muncă smerită, care rămîn însușirile de căpetenii ale acestei școli neîntrecute în felul său.

O școală „normală” sau primară, o școală reală sînt adăpostite în aceeași clădire a gimnaziului. Mai în lături, pe străduța din stînga, cu podețe de lemn supt care gîlgîie apa, o școală comercială, de întemeiere mai nouă. O școală de gospodărie pentru fete se află în cealaltă parte, pe strada din dreapta, care urcă destul de răpede spre dînsa.

Odată, în acest sălaș al școlilor, unde se vede la dreapta movila pe care-și uscau și-și usucă și astăzi postavurile de casă femeile din Brașov, în această crestătură de vale, unde o fulgerătură de apă se pierde supt ruine în dosul caselor noi, era capătul de sus al cetății sașilor. Veneau către munte, locuri goale, maidane fără locuitori. Spitalul cu fațada foarte păcătoasă și atîtea altele s-au făcut numai tîrziu, în vremea noastră. Din vechime, abia sus în umbra muntelui, sub Tîmpa, se răsfățau între pometuri căsuțele Șcheilor, cu crucea răsăriteană în frunte și marile porți de lemn săpate după frumoasa noastră datină țărănească. [...]

Meseriașii din cealaltă latură a Brașovului, din Brașovechi, își iau și ei partea-n înceată și sigura luptă pentru căpătarea luminii și puterii, și nu se poate să vezi, în rîndurile oamenilor săraci, foarte împovărați de muncă, mai multă tragere de inimă, mai multă bună înțelegere și pricepere firească decît la reprezentațiile de teatru pe care le dau în iarnă meșterii și calfele din această suburbie brașo-venească.