Huși

[...] Te urci pe una din înălțimile ce-și încălzesc la soare coastele acoperite de vii, și deodată în vale privirea-ți se coboară asupra caselor albe, împrăștiate într-o neorînduială veselă, ale Hușului.

Orășelul a fost bine administrat mai mulți ani de zile. și se resimte de aceasta. Clădirile publice nu sînt totdeauna de gust, dar arată multă tragere de inimă și dorință naivă ck a înfrumuseța. O grădiniță publică e lipsită numai de public — care nu se vede nicăiri în acest colț „bulgăresc” ck burghezie; nici la ferești, nici în cerdace, nici în lungile curți, ce se continuă prin livezi, nici în trăsuri, nici pe trotuarele străzilor, așa încît căsuțele frumușele par goale de locuitori. De jur împrejur se întinde cingătoarea de bogăție, odinioară, a viilor.

Episcopia Hușilor a împlinit de curînd patru sute de ani. Biserica episcopală, o clădire cu două turnuri, mărișoară, dar fără arhitectură — căci s-au stricat liniile ctitoriei lui Ștefan cel Mare — e îngrozitor de văpsită cu cenușiu. Mania văpsirii a mers așa de departe, încît pînă și buchile cirilice de pe pietrele mormîntale au fost date pe deasupra cu negru. Rămășițele din biblioteca lui Veniamin Costachi, fost și episcop de Huși, au fost descoperite în căsuțele din curtea încunjurată cu masive ziduri vechi. [...]