Se spune-n basme c-a trăit

Demult, demult pe lume-odată

Un biet copil orfan, robit

De-o vrăjitoare blestemată.

În lanțuri ea-l ținea oricînd,

Și el plîngea de disperare,

Dar lacrimile-i, picurănd,

Se prefăceau mărgăritare...

Iar vrăjitoarea le strîngea

Și tot mai multe vrea să strîngă,

Încăt din ce mai mult plîngea,

El tot mai mult avea să plîngă...

Așa, copii obijduiți

Pe lumea noastră sînt poeții,

Încătușați și chinuiți

De vraja blestemată-a vieții.

Ei plîng de drag, ei plîng de dor,

Și cearcă în zadar uitare,

Sporind cu lacrimile lor

Comoara de mărgăritare!