La orînda-mpărătească

De la marginea pieții

Vezi lumină printre loduri

Pînă-n faptul dimineții;

Venetici din lumea toată

Fac popas acolo sara...

Dairaua se mărită

Cu cimpoiul și ghitara...

Trei voinici ficiori de lele

Tăbărît-au pe-nserate;

Dairaua cu cimpoiul

Și ghitara tac speriate...

Țarigradul mi s-ascunde

Îngrozit, iar împăratul

Dă poruncă să-ntărească

Straja peste tot palatul...

Forfotesc iscoade multe

Ca să afle, să scornească:

Cine-s preaciudații oaspeți

De la crîșma-mpărătească?

Pasămite să-i întrebe

Nu cutează nici un crainic...

Gîfăind se-ntoarce-n goană

La palat trimisul tainic:

— Înălțate împărate!

La Agnița crîșmăreasa,

Trei străini descălicară

Și de-abia-i încape casa,

Ca-ntr-un fund dogit de clopot

Tună-n gura lor cuvîntul,

Și pe unde calcă dînșii

Se cutremură pămîntul!

După mese s-așezară

Cîteșitrei și, largi în spete,

Între umeri fiecare

A cuprins cîte-un părete.

Nouă buți de vin goliră,

Și-ncă tot mai cer să beie,

Iar Agnița crîșmărița

N-are vin să le mai deie!

— Duce-vă-ți pe loc de-i spuneți

Să le-aducă băutură

Și-i plătesc eu cît o face,

Cu asupra de măsură.

Doar aceia-s chiar Novacii,

Căpitani vestiți în țară:

Oastea mea fără de număr

N-ar putea să-i scoat-afară!...