Un zvon din sat în sat străbate

Și dă poporului curaj

El pleacă-n valuri tulburate

Și se îndreaptă către Blaj.

Sunt preoți și mireni, cu toții

Mânați de-același ideal —

În fruntea tuturora moții,

Mândria mândrului Ardeal

Ei simt că-ntâia oară-i leagă

Un dor adânc de neam înterg,

Aleargă toți să-l înțeleagă —

Și căt de bine-l înțeleg!

Căci bat cincizeci de mii de piepturi,

Și-n ele inimi românești

Cari strigă: „Libertate! Drepturi

Pe plaiurile strămoșești!...”

O, sfântă zi de sărbătoare!

Popor voinic din văi și lunci,

Te-om mai vedea odată oare

Precum te-ai arătat atunci?

Povestea vremii ne învață

Că orice rană are leac,

Dar o-ntâmplare-așa măreață

Zbucnește-o dată la un veac!