Este ceasul cînd truditul

Muncitor voios aruncă

La o parte grija zilei

Și uneltele de muncă;

S-au întors de la pășune

Liniștitele cirezi,

Umbre cresc pe nesimțite

Prin grădini și prin livezi.

Dar un zvon de mii de glasuri

Umple zarea fără veste:

Craiul zilei, stînd s-apună,

A încremenit pe creste.

Văile răsună toate,

Dealurile viu răspund

Și vijelios se-nalță

Pulberea departe-n fund.

Sună dealul, valea sună,

Stă văzduhul să se spargă

De tălăngi nenumărate

Ce izbesc în bolta largă,

Căci coboară de la munte

Oile, și curg puhoi,

Cu un greu potop de ceață

Înainte și-napoi...

Un berbec cu coarne-ntoarse,

Tacticos și prea cuminte,

După gît c-un clopot mare,

Merge singur înainte.

Pe la margine dulăii;

Urecheatul, la mijloc,

Cu desagii grei în spate,

Anevoie-și face loc.

Iar prin pulberea de aur

Tocma-n capul celălalt

Crește umbra-ntunecată

A ciobanului înalt:

Cu căciula într-o parte,

El pășește plin de fală,

Sara purpurie-i schimbă

Zeghea-n mantă triumfală...