— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos!

Zorește-ți fugarul și-aține-te bine!

Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos

Pe urmele noastre pornit-a, și vine

Purtată în goană, ca norul de vînt,

C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt!

— N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi

E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă!

Aruncă năframa cea scumpă-napoi,

Să crească un codru năstrușnic de-aramă:

Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci,

Noi fi-vom departe, departe de-aci!

— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos!

Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate?

E crunta Zmeoaică cu chipul hidos:

Rozînd la copaci, prin pădure străbate.

Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi,

Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi!

— N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai,

N-ai teamă, al inimei mele tezaur!

Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai,

Pe loc să se facă un munte de aur.

Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer —

Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier!

— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos!

Căci muntele, iată, se clatină, crapă:

Zmeoaica cumplită, cu chipul hidos,

Prin borta deschisă se vîră și scapă.

Ea varsă catran și pucioasă pe nări,

N-auzi tu vîlvoarea cum clocotă-n zări?

— N-ai teamă, tu, scumpă copilă de crai!

N-ai teamă, căci leac îi găsim noi îndată;

Aruncă-i oglinda vrăjită ce-o ai,

Să crească o baltă adîncă și lată:

Căci apa cea lată va pune hotar

Pe care-o să-ncerce să-l treacă-n zadar!

— Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos!

Se-ntunecă cerul, pămîntul vuiește.

Te uită! Zmeoaica cu chipul hidos

Se zbate-n mocirlă și se zvîrcolește.

Ea urlă turbată și-azvîrle spre noi

Cu ghearele-i hîde bucăți de noroi!

— N-ai teamă, tu, dulce copilă de crai!

Acolo rămîne de-acum înainte!

Noi însă trecut-am pe celălalt plai,

În lumea de visuri curate și sfinte!

Înlănțuie-mi gîtul cu brațul tău drag! —

O, las' să ne ducă fugarul pribeag!