Poate ai vreun dor să-ți vindeci,

Ori te paște vreun blestem?

Dragul meu prieten, vin', deci,

Toarnă în pahare vin, deci,

Și să bem!

Că beția-i rost de glume,

E uitare de necaz...

Crezi că Dumnezeu anume

Când creă această lume

Era treaz?

În beția lui divină

Lumea el când o născu,

„Fiat lux!” cu gura plină

Zise, și pe loc lumină

Se făcu...

Și de-aceea are vinul

Darul de la Dumnezeu

Să coboare-n ochi seninul

Și s-adoarmă-n inimi chinul

Cel mai greu!

Știe-apoi și din Scriptură

Cel din urmă bun creștin

Să se ia de Paști, în gură,

Sfânta cuminecătură

Tot cu vin!

Și-orice-ar zice fariseii,

N-a schimbat c-un gest divin

Însuși regele Iudeii,

Christ, la Canna Galileii

Apa-n vin?!

Chiar poetul când se-mbată

Nu-i mai inspirat la scris?

În lumină-adevărată

Toate-atunci lui i s-arată,

Ca un vis...

Până când, deci, urcă-n vie

Vreji de viță pe haraci,

Sus paharele, frăție!...

Și pe urmă... pot să vie

Mii de draci!