Te uită, frunza pică irosită,

Și vîntul geme prohodind departe!

Puțină vreme încă ne desparte

De iarna tristă, prea curînd sosită!...

Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,

Pădurea noastră tace părăsită:

Eu singur cînt cu vocea obosită

Și trec prin încăperile-i deșarte...

S-au dus privighetorile măiestre;

Pustiu e cuibul blîndei turturele...

Ah, unde-i șuierul mierliței sure!

Pierdut din stolul mîndrei lor orchestre,

Ce trist răsună cînturile mele

În liniștea adîncă din pădure...