Pornește-n zvon de zurgălăi

Vuind caleasca boierească,

Dănciugii goi s-alungă droaie,

Boierul strigă din caleașcă:

— Hei! cine vrea această pungă?

Voinicul ăla s-o ajungă!

O goană de ogari nebună,

Toți se răped, că toți o vor.

Dînd chiot, surugiul mînă,

Clăbuci fac armăsarii-n zbor;

Și urlă haita țigănească

Prin nori de praf, după calească.

S-apuce-ntîi toți vor o dată,

Se zbuciumă, se îmbrîncesc;

Se-ncinge-o luptă desperată,

Și cad, și se rostogolesc:

Naintea lor caleasca zboară...

Ei sar; s-aștern pe goană iară...

Tîrziu, sătui de alergare,

S-abat pierzînd orice speranță...

Caleasca după deal dispare.

Departe flutură o treanță...

E unul dintre puradei,

Tot se mai ține-n urma ei.

Un pas mai e pîn-la calească,

Dar simte că rămâne-n urmă...

Ar vrea să strige, s-o oprească,

Dar răsuflarea i se curmă:

Un gest în sus, un vaiet stins,

Și cade mort, cu brațu-ntins...