Măreț amurg de sărbătoare

Domnește-n veselul oraș.

Un nour arde-n depărtare

Ca un tăciune uriaș.

Se-ntoarce lumea din poiană,

Călări, pe jos, boieri, norod;

Aleargă o căruță-n goană

Din două salturi peste pod.

Și rîd și chiuiesc și cîntă

Cei cari s-au grămădit în ea:

Vîrtej de pulbere s-avîntă

Cînd trec pe dinaintea mea!

Sunt bolnav, moartea mă îmbie,

Și tot privesc la ei cu jind...

Și tot tresalt de bucurie

Cînd văd pe oameni chefuind!