I - Jocul de-a cărămijoara

Acesta e un joc cu mingea ²⁸ și se joacă numai de băieți. Se fac două tabere. Tabăra I și tabăra a II-a. Una din tabere stă la cetate și alta la o depărtare oarecare. Ca să se aleagă care din tabere să steie în cetate, se caută o surcea sau altceva lat. Scuipînd pe dînsa, unul din copii întreabă ambele tabere: ce își aleg fiecare, ud sau uscat? După ce s-au învoit taberele asupra acestui punct, alegînd una ud și alta uscat, copilul aruncă surceaua în sus. Dacă la cădere surceaua este cu udul deasupra, tabăra ce a cerut udul rămîne la cetate și se zice că este înlăuntru, iară ceealaltă se depărtează și se zice că este afară. Dacă surceaua cade cu uscatul deasupra, atunci tabăra ce a cerut uscat rămine înlăuntru și ceealaltă iese afară.

Să zicem că tabăra I a rămas înlăuntru. Copiii așează una sau două cărămizi alături în lung pe muchi și îi zic cărămijoara. Unul din copii aruncă mingea in sus, și cînd se lasă pînă în dreptul capului și mai sus ceva, o lovește cu palma înspre cei din tabăra II și strigă: „Ai, la una!“ Aceștia se ațin cu mînile în sus; dacă izbutesc să o prinză, atunci copilul din tabăra I se zice să este scos; și începe altul să o bată, iară dacă nu, el bate mingea pînă la zece.

Unii copii puțin dibaci nu pot bate mingea drept și bine, ci o lovesc cînd cu degetul cel mic, cînd cu degetul cel mare, și mingea se duce cînd în dreapta, cînd în stînga, la o depărtare de cîțiva pași numai. Atunci se zice: „Ui“. Nu se prinde bătaia; băiatul care a bătut mingea o ia și o bate a doua oară.

Dacă face Ui de trei ori una după alta, nu mai are dreptul să bată mingea în rîndul acela, ci o ia vreunul din tovarășii săi ca să o bată. La fiecare bătaie a mingei, numără, zicînd cu glas tare: „Ai, la două! Ai, la trei!” etc. Copiii din tabăra II, dacă nu izbutesc a prinde mingea de sus, ei o dau înapoi de-a dura pe jos, silindu-se a lovi cărămijoara. Unii sunt așa de dibaci încît ochesc, cît de departe ar fi, și lovesc; iară alții dau mingea pe de alăturea cărămijoarei, oricît de aproape ar fi.

Trebuie știut, că dacă nu prinde mingea în mîni niciunul din copiii taberei II, de acolo sunt datori să deie mingea înapoi, ca să lovească cărămijoara, de unde a căzut.

Mai trebuie să se știe că mingea fiind bătută de cătră vreunul din tabăra I, și prinzînd-o vreunul din tabăra II, după ce a atins pămîntul, nu se ține în seamă. Atunci zic că mingea a mîncat pămînt sau a pupat pămîntul. Dacă pînă la zece ori nici unul din copiii taberei II n-a prins mingea, ori n-a lovit cărămijoara înapoind-o, apoi la a zecea oară cel ce o bate o dă dinadins mai încet, ca să cază mai aproape. Nelovind cărămijoara nici de astă dată, apoi la a unsprezecea oară copilul o bate cît poate el de tare, ca să se ducă mai departe și rămîne acolo unde cade.

Atunci băieții din tabăra II, vin lîngă cei de lîngă cărămijoară, ia fiecare în circă pe cîte unul din tabăra I, și îi duce pînă unde a căzut mingea. Aci copilul ce a fost bătut-o, apucă mingea cu picioarele, și așa este dus în cîrcă înapoi la cărămijoară.

El se silește să țină mingea bine cu labele picioarelor, pînă la locul lui, căci de nu, unde o scapă, acolo este lăsat jos. Atunci el trebuie să-și ieie mingea cu mîna și să se întoarcă pe jos la cărămijoară. Apoi se începe jocul din nou, fiind tot ei înlăuntru.

Cînd se întîmplă de spurcă toți băieții taberei I, adecă pînă n-a apucat să deie mingea pînă de zece ori, atunci cei de la tabăra I ies, și cei de la tabăra II întră înlăuntru, și încep jocul din capăt.