IV. Praștia

Se ia o ață trainică ca de un stîngin de lungă. Mai întîi se face la un capăt un ochi, ca să între pe degetul cel mic.

Apoi ața se face în două, aducîndu-se amîndouă căpătîiele la un loc. La mijlocul aței se face un ochi în trei, ca de patru degete (cam 8 centimetri).

Se culeg pietricele cît o nucă de mari, care să fie cam lungurețe și netede. Se bagă ochiul de la căpătîiul praștiei pe degetul cel mic, și celalalt căpătîi se ține cu degetul cel mare și cu arătătorul. Se rescaieră ochiul praștiei de la mijloc și se așează pe dînsul o piatră, din cele culese.

Acum începe a învîrti praștia cu mina, formînd o roată, care se învîrtește în rotația ei de dinainte spre înapoi, stînd cu jumătate de trup spre locul spre care se ochește să deie, întocmai cum stă cînd vrea să deie cineva cu pușca. După ce a învîrtit praștia pînă ce să-i vie bine să deie, aduce mîna pe deasupra capului cu praștie cu tot, aruncă spre locul unde a ochit, dînd drumul căpătîiului, pe care îl ține cu degetul cel mare și cu arătătorul.

Scăpînd piatra din praștie se duce cu așa repeziciune, de sbîrnie.

Sunt mașteri prăștiari care dau la semn cu praștia. Această jucărie se întrebuințează vara și toamna.