Omul de piatră
A fost o dată un împărat și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși, dar nu făceau copii.
Într-o zi veni la împăratul un arap buzat și-i zise : Să trăiești luminate împărate ! Am auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care cum le-o bea rămâne grea. Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i se dea un cal împărătesc și un rând de haine de aur ce-ți lua vederile de frumusețe, apoi chemă pe împărăteasă și-i dete buruenile să le fiarbă și să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spue de ce treabă sunt. Bucătăreasa neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărăteasei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa. Iară când veni vremea, născură amândouă câte un coconaș, mai frumos de cât tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume: unuia Dafin și altuia Afin.
Într-o zi împăratul plecă la bătălie, și lăsând pe fiul să în locu-i, îi dete o mulțime de chei în mână și-i zise : fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iară în casa ce se deschide cu cheia de aur, să nu-ți calce piciorul, căci nu va fi bine de tine.
Cum plecă împăratul din oraș, fiul său intră prin toate casele și văzu, o mulțime de pietre nestemate foarte frumoase, dară nu-i plăcu nici una, în cele din urmă ajunse și la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puțin, se gândi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră înlăuntru și văzu un ochian de sticlă; se uită prin el și văzu un palat cu totul și cu totul de aur, în cât la soare te puteai uita, iară la dânsul ba. Și într-nsul ședea doamna Chiralina, tânăra copilă floare de grădină frumoas ă ca o zână.
După ce o privi mai mult timp, puse ochianul iarăși la locul lui și ieși afară cu ochii plini de lacrămi.
Nu trecu mult timp și împăratul se întoarse de la bătălie biruitor, dară în loc să-i iasă fiul să înainte, să-l primească cu bucurie, ieși numai împărăteasa și-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numai de cât de unde-i venea boala, și chemă pretoți, doftorii și doftorițele din lume, dar toți îi ziseră : că pînă nu va da fiului său de soție pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoși. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putință ; căci tatăl ei nu voia să o mărite.
Auzind feciorul împăratului toate acestea hotărî să se ducă el însuși să o ceară de la tatăl ei. Așa dară spuse tote acestea fratelui să de cruce și într-o zi plecară amândoi și se făcură nevăzuți. Merseră zi de vară pînă seară și ajunseră la muma Crivățului, bătură la ușă și ieși înaintea lor o babă sbârcită și întrebă ce caută ? Ei respunseră că-i cer găzduire ca pînă a doua zi, și să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăția doamnei Chiralina. Baba se uită la dânșii cu milă și apoi le zise : v-aș primi în casă cu mare bucurie ; dară mi-e frică că va veni fiul meu și vă face pe amândoi sloi de ghiață ; duceți-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduească și să vă spuie drumul la doamna Chiralina.
Feciorul de împărat plecă înainte și ajunse la muma vînutului turbat, plecară și de acolo și ajunseră la muma vîntului de primă-vară, bătură în ușă și va ieși o femeie înaltă și tînără și frumoasă. Acestă femeie cum văzu pe feciorul de împărat îi zise : Dragă făt frumos, știu că ai plecat să cauți pe doamna Chiralina s-o ei de soție ; dar nu vei putea să ajungi pînă la împărăția ei, fără ajutorul fiului meu. Rămâneți aci dară trebue să vă ascunz foarte bine ; căci cum o simți fiul meu că se aftă la mine oameni după tărâmul cel-altu, vă omoară. Zicând aceste vorbe plesni de trei ori din palme și îndată sări de pe sobă o pasăre de aur cu ciocul de diamant și cu ochii de smarand, și-i băgă supt aripi pe amândoi, apoi se sui iarăși pe sobă.
Nu trecu mult timp și se auzi o dulce vîjiitură de vînt care aducia un miros de trandafiri și de rosmarini, ușa se deschise singură și intră în casă un flăcău frumos cu părul lung de aur, cu aripi de argintit și cu un băț în mână împletit cu de tot felul de ierburi și flori. Cum intră în casă zise mă-sei: Mamă, mie îmi miroase a om de pe tărâmul celălalt. Ți-o fi mirosind, mamă, dar p-aicea n-are ce căuta oamenii de pe tărâmul celălalt.
Vîntul se liniști și se puse la masă ; iară după ce mâncă o strachină de lapte dulce de căprioară și bău apă de micșunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit.
Mă-sa [11], vărzându-l cu voie bună zise : fiul meu, ia spune-mi unde este împărăția doamnei Chiralina, și cum ar face cine-va ca să o ia de nevastă ?
– Greu lucru mă întrebași, mamă ! dară aide, treacă-mergă.
Împărăția doamnei Chiralina este departe de aici cale de zece ani ; dară această cale se poate face cât te ștergi la ochi dacă cine-va s-o duce în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură, care aruncă cu pietre și foc pînă la cer, și dacă o încăleca pe bușteanul Ielelor cu care poate să treacă gârla ; însă cine aude și va spune cuiva, acela să se facă de piatră, pînă la genuchi.
După ce va ajunge la împărăție, trebue să se facă un cerb de aur și să intre într-nsul ca să ajungă în odaia împărătesei și să o fure ; cine aude și va spune cui-va, să se facă de piatra pînă la brâu. După ce o va lua de soție, muma Crivățului, de pismă, o să trimeață un ovrei cu niște cămași frumoase și mai supțiri de cât pânza păiajenului ; doamna Chiralina o să cumpere cămăși ; și dacă nu le va uda cu lacrămi de turtirică, cum se va îmbrăca cu dânsele, va muri ; cine aude și va spune cui-va, să se facă cu totul și cu totul de piatră.
Pe când vîntul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise ; iară feciorul bucătăresei rămăsese deștept și auzise tot.
A doua zi după ce plecă vîntul d-acasă feciorul de împărat întrebă pe muma vîntului dacă i-a spus fiul să ceva : dară ea temându-se să nu se facă piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic.
Atunci feciorul bucătăresei și cel de împărat luară drumul înainte, și se duseră zi de vară pînă seara, dară când fu pe la scăpătatul soarelui aziră un sgomot și un urlet mare, apoi văzură o gârlă mare de păcură aprinsă aruncând pietre pînă la înaltul cer. Feciorul de împărat se sperie ; dară feciorul bucătăresei îi zise : nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure și fă ce ți-oi zice eu.
Ajungând în mijlocul pădurei, zări bușteanul Ielelor, încălecară amândoi pe dânsul și dându-i pinteni de trei ori se prefăcu într-o căruță cu doi-spre-zece cai de foc și într-o clipă se înălță pînă la vîntul turbat și se pogorî la porțile palatului doamnei Chiralina. Apoi după ce se deteră jos, căruța se prefăcu iară în buștean, și ei rămaseră dinaintea unui palat de zamfir piatră și cu porțile de kiparos ; iară la una din ferestre sta, doamna Chiralina îmbrăcată cu haine de aur țesute cu mărgăritar.
Cum văzu doamna Chiralina pe feciorul de împărat prinse o așa de mare dragoste de dânsul în cât căzu la grea boală și ajunse la ceasul morții.
Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape ? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă și-i zise : Luminate împărate ! să trăești întru mulți ani ! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăției tale, să cauți cerbul de aur care cântă ca toate păsările și să-l aduci în casă numai trei zile, și vei vedea cum se va face sănătoasă.
Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăția ; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într-însul pe feciorul de împărat, și se puse dinaintea palatului.
Împăratul văzând cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare !!
– Nu-mi este de vînzare, ci de închiriere, răspunse cu semeție feciorul bucătăresei.
– Ei bine ! ce să-mi ceri ca să mi-l dai numai trei zile ?
– Să-mi dai o mie de bani de aur.
Tocmeala se făcu și împăratul luă cerbul și-l băgă în odaia doamnei Chiralina ; apoi se duse la treaba lui.
Cerbul, cum se văzu numai cu doamna Chiralina, începu să cânte un cântec de dor de plângeau lemnele și pietrele, Doamna Chiralina adormi, iară feciorul de împărat ieși din cerb și o sărută pe frunte, apoi intră iarăși în cerb.
A doua zi doamna Chiralina spuse femeilor sale că a visat de două ori a a sărutat-o un june frumos. Atunci una din femei, fiind mai pricepută, zise doamnei Chiralina ; că pe dată ce va începe cerbul să cânte să se prefacă că doarme ; și cum se va simți că o sărută cine-va, să puie mâna pe dânsul.
Cum veni noaptea, cerbul începu să cânte un cântec de jale. Doamna Chiralina se prefăcu că doarme ; și când veni fătu-frumos să o sărute, îl strânse în brațe și-i zise : d-acum înainte nu vei mai scăpa, că mult am dorit să te dobândesc.
Ei se giugiuliră ca niște porumbei pînă îi apucă ziua : iară când fu pe la pânz venit împăratul și cu fiul bucătăresei ca să-i dea cerbul Doamna Chiralina începu să plangă și nu vrea nici de cum să se desparță de cerbu ; dară fiul bucătăresei îi zise încetinel : cere de la împăratul voie să petreci cerbul pînă afară din oraș, căci acolo ne așteaptă o căruță cu doi-spre-zece cai de foc, în care o să ne ducem la împărăția lui Făt-frumos, iubitul tău.
Doamna Chiralina ceru și dobândi de la împăratul această voie, și petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraș ; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă și îndată să făcu dintrânsul o căruță cu doisprezece cai de foc, apoi luând pe doamna Chiralina c-o mână și pe Dafin cu alta sări întrânsa și se făcură nevăzuți. Și după ce umblară zi de vară pînă-n seară ca cuvîntul de poveste ce d-acilea în colo se gătește, ieșiră pe tărâmul celălalt și ajunse în țara lor.
Împăratul cum primi știre despre sosirea fiului să îi ieși înainte cu mulțime de oști, apoi îl însoți cu Doamna Chiralina și făcu nuntă împărătescă care ținu trei zile și trei nopți.
Într-o zi Doamna Chiralina ședea la fereastra palatului, și se uită la drum, când iacă un ovrei cu cămăși de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus și luă două cămăși și mai subțiri de cât pânza păiajenului și se îmbrăcă cu una dintrânsele. Nu trecu mult și se bolnăvi atât de greu în cât ajunsepe mâna morții.
Afin află despre boala împărătesei și intră pe la miezul nopții în odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrămi de turturică și ieși afară ; dară strejarii de la uși se duseră la Dafin împărat, și-l pîrîră că l-a văzut sărutând pe împărăteasă.
Împăratul cum auzi se făcu foc de mânie, și porunci să taie capul lui Afin. Dară cînd ajunse la locul de pierzare - Afin zise împăratului : mulți ani să-ți dea Dumnezeu împărate ! pentru toată frăția și dragostea mea către tine, te rog să strângi pe toți boerii cei mari ai împărăției că am să spui înaintea lor un mare cuvânt, și apoi vei porunci să-mi taie capul.
Împăratul porunci să se adune divanul împărătesc în care să fie de față și doamna Chiralina ; și aducând pe Afin îi zise : spune, nelegiuitule, aceia ce ai de spus ; atunci Afin începu așa :
A fost o dată un fecior de împărat care prinse dragoste asupra unei fete de împărat de pe tărâmul celălalt, și fiind-că nu putea să trăiască fără dânsa, a plecat împreună cu fratele să de cruce ca ori s-o găsească ori să-și răpuie capul prin pustii. După ce umblară lumea în cruciș și curmeziș, ajunseră la muma Crivățului și o rugă să le spue drumul care duce la fata de împărat, după care plecaseră ei. Muma Crivățului îi trimise la Muma Vîntulul de primăvară care îi găsdui și le făgădui să întrebe pe fiul său. Ea s-a ținut de vorbă ; căci cum a venit fiul său l-a întrebat și el a început să spue așa : împărăția doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani ; dară această cale se poate face într-o clipeală de ochi dacă s-o gasi cine-va care să se ducă în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură care aruncă pietre și foc pînă la cer, unde va gasi bușteanul Ielelor și va încălica pe dânsul ca să treacă gârla. După ce va ajunge la împărăție, trebue să facă din buștean un cerb de aur și să intre întrânsul ca să ajungă în odaia doamnei Chiralina și să o fure. După ce o va lua de soție, sora vîntului turbat de pismă să trămiță un ovrei cu niște camăși mai subțiri de cât pînza păiajenului, și dacă nu va ști să le ude cu lacrămi de turturică, cum se va îmbrăca cu dânsele în trei zile va muri.
După ce vântul spuse toate acestea mume-sei, o jură că de va spune cui-va ceea ce a auzit, să se facă cu totul de piatră.
A doua zi feciorul de împărat întrebă pe muma vântului dacă a aflat ceva de la fiul să ; dară ea temându-se să nu se facă piatră, îi zise că n-a aflat nimic. Iară fratele de cruce al feciorului de împărat nu dormise în noaptea aceea și auzise tot. Ast-fel fără să spue Feciorului de împărat această taină, se duse împreună cu dânsul în pădurea neagră încălecară pe buștean și trecură gârla dincolo. Cum sfârși Afin aceste vorbe se făcu de piatră până la genuchi. Afin începu iarăși și zise : după ce ajunseră la palatul doamnei Chiralina fratele de cruce lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur și băgă pe feciorul de împărat întrînsul carele prin aceaste cuvinte, Afin se făcu de piatră pînă la brîu. Împăratul și împărăteasa văzând nevinovăția lui Afin începură a plânge și a-l ruga să înceteze din povestire. Dară el nu voi, ci merse înainte zicând : după ce împăratul se cunună cu doamna Chiralina nu trecu mult și împărătesa cumpără două cămăși de la un ovrei, se îmbrăcă cu una dintrânsele și îndată cazu la grea boală, Afin, știind din ce venea boala intră pe la miezul nopții la împărăteasă și găsindu-o dormind, o stropi cu lacrămi de turturică și o scăpă de moarte. Cum sfârși Afin această povestire se făcu cu totul de piatră, iară Dafin împărat și cu doamna Chiralina plânseră trei zile și trei nopți, apoi luară trupul cel împetrit al făcătorului lor de bine și-l puseră în odaia lor ca să-și aducă aminte de dânsul totdeauna.
După aceea ei trăiră mai mult timp și născură un copil.
Într-o dimineață Dafin împărat intră în casa împărătesei spuse că a visat o femeie îmbrăcată în haine albe care i-a zis că dacă voiește să învieze pe fratele să cel împietrit să taie copilul lor, să ungă piatra cu sângele lui. Împărăteasa spuse că și ea a visat tot un astfel de vis : apoi unindu-se amândoi tăiară copilul și stropind piatra cu sânge, începu să se miște, apoi învia cum se cade și zise : 0 doamne ! da greu somn am dorimit. E ! e ! frate, răspunse împăratul : ai fi dormit mult și bine dacă nu tăiam copilul ca să te stropim cu sângele lui. Atunci Afin se crestă la un deget cu cuțitul și lăsă să curgă sângele să peste copil, care înviă numai într-o clipă ; iară împăratul de bucurie porunci să facă veselie mare în toată țara.
Și încălecai p-o șea și v-o spusei domniei voastre așa.
NOTĂ. Scris de N. Filimon, și publicat pentru întâia oară în Țăranul român Nr. 34 din 1862, a doua oară în Legende sau Basmele românilor, partea II, fasci. I, 1874.
