[I]

Vlad -vodă Țepeș avea, o țiitoare. Casa ei era într-o mahala înfundată și singuratecă din Tirgoviște. Nici apele nu simțea pe vodă cînd mergea la dînsa. Căzuse păcatele pe această femeie să placă lui vodă Țepeș. Acesta avea pentru ea dragostea trebuinței și nimic mai mult.

Biata femeie se silea în tot chipul să facă lui vodă pe voie. El priimia toate semnele de iubire ce-i arăta, și oarecare veselie se arăta pe fața lui cînd era lîngă dînsa.

Într-una din zile pe cînd îl văzu mai posomorît, vru să-l facă a i se însenina fața oarecum și se încumese a-i spune o minciună:

— Măria-ta, ai să te înveselești cînd ți-oi spune o veste nouă!

— Și ce veste ai să-mi spui?

— A intrat șoricelul în putineiul cu lapte…

— Ce va să zică asta? întrebă vodă rînjind.

— Va să zică, măria-ta, că mă simt îngreunată..

— Astfel de vorbe să nu-mi mai trăncănești!

Muierea știa cum se pedepsesc minciunile la vodă Țepeș și voia să se arate acum că drept spusese:

— Așa este, măria-ta, cum zisei.

— Aceasta n-are să fie, răspunse vodă, încruntînd sprîncenele.

— Și dacă ar fi, nădăjduiesc că măria-sa se va bucura, cuteză a mai zice femeia.

— Ți-am spus că aceasta n-are să fie! Îi zise vodă răstit, bătînd din picior. Îți voi arăta că nu va fi!

Și scoțînd paloșul, îi spintecă burta de sus pînă jos ca să vază dacă a spus drept ori a mințit. Pe cînd trăgea de moarte, vodă îi zise:

— Vezi că n-are să fie!

El ieși, iar dînsa rămase dîndu-și sufletul în chinuri de durere, pentru că a fost spus o minciună voind să-și înveselească iubitul…