Facerea muierii

Spun, măre, că D-zeu, după ce a urzit pămîntul cu ariciul, avu poftă să facă și oameni.

El și-a împlinit pofta inimii tocmai pe tocmai.

Făcu pe om și se veseli o toană. Cățelul, cum este el lingușitor, tot fățîia din coadă și se gudura pe lîngă Dumnezeu; iară Dumnezeu îl luase în nume de bine și nu făcea un pas, fără să nu fie și cățelul cu dînsul.

Voind să facă și pe muiere, ori că uitase cum făcuse pe om, sau că de teamă că nu va mai nimeri să facă același lucru a doua oară, precum îl făcuse întîi, stătu la chibzuri.

Se socoti ce se socoti și îndată adormi pe om. Pasămite că plăsmuise el ceva nou în gînd, și de unde să nu fie așa? Scoase o coastă de la om ca să facă pe muiere și o puse jos alături, pînă să închiză rana ce făcuse bietului om.

Cățelul sta și el acolo și se uita la stăpînul său ce face.

Pe cînd Dumnezeu se frămînta cu firea și se muncea a vindeca rana omului, cățelul haț! ia coasta în gură și pe ici ți-e drumul! Vezi că p-atunci cățeii se vede că nu erau învățați a face sluji! Cînd băgă de seamă Dumnezeu, coasta nu e. Se uită în sus, se uită în jos, și, ce să vezi d-ta? Fugea cîinele, nene, de parcă-i dase cineva sub coadă cu unt-de-neft.

Strigă Dumnezeu:

— Cuțu! Cuțu!…

Dară unde să mi-l auză cîinele! Cum bag de seamă se dădulcise, necuratul, la carne de om.

Iară dacă văzu Dumnezeu că nu este chip să scoată coasta din gura cîinelui altfel, se luă după dînsul. Cîinele, fugi, Dumnezeu după el. Și fugi, și fugi, și fugi, pînă ce Dumnezeu se cam supără și unde mi se optinti o dată, sări cale de un conac, îl ajunse ca pe el, și mi-l apucă de coadă. Cîinele trage, Dumnezeu ține. Nu vrea, dușmanul, să lase coasta din gură nici în ruptul capului. Și trage, și trage pînă ce Dumnezeu rămase cu coada lui în mînă, iar el se duse ca un turbat și dus a fost pînă azi. Spun că de atunci a rămas turbarea la cîini.

Dumnezeu, mîhnit și ostenit de atîta alergare, stătu locului și se uita cind la cîine, cînd la coada lui cu care rămăsese în mînă; apoi, scîrbit, trînti coada jos pe pămînt și zise:

— Muiere să se facă.

Și muiere se făcu.

Noi astăzi nu mai suntem așa proști ca oamenii cei de demult să credem toate parascoveniile. Femeile noastre nu sunt din cele făcute din coada cîinelui. Or fi cine or fi, numai muierile noastre nu sunt. Așa să știți d-voastră.