Glas al șaptelea

Părintele C… fusese țîrcovnic multă vreme în satul N…; prin purtarea sa cea bună, prin sîrguința lui întru a învăța rînduiala bisericii, ajunsese să se facă și popă.

Preoteasa, femeie muncitoare și cu frica lui Dumnezeu, era credincioasă bărbatului și muncea împreună cu dînsul cît era ziulica de mare. Numai astfel putuseră să lege și ei două-n tei. Vezi că ei fuseseră săraci. Se luaseră din dragoste. Cînd avea cîte oleacă de timp, preotul lua Octoihul și mai procitea glasurile. Astfel încît el putea să răspunză fiecui, orice l-ar fi întrebat despre ale bisericii. Chiar protopopul, de ar fi venit să-l cerceteze, trebuia să rămîie mulțumit de răspunsurile ce ar fi primit. Maica preoteasa, cînd cînta preotul glasurile din Octoih, îl asculta cu drag. Din toate din toate, glas al șaptelea îi rămăsese ei la inimă. Cînd se punea la lucru și era singură, murmura glas al șaptelea ca să-i treacă de urît și lucrul nu-l lăsa.

Într-una din zile, abia se întorsese de la munca cîmpului, cînd iată și părintele protopop intră în sat pentru revizie.

Preotul îl întîmpină cu smerenie, ca pe un mai-mare. Apoi, după ce merse în biserică și văzu că toate sunt la locul lor, trase în gazdă la preot. A doua zi, protopopul, pînă a nu pleca, luă nițel și pe preot la cercetare. Preotul răspunse bine cînd îl întrebă despre ale tipicului; deschise Octoihul și cîntă glas întîi, ba al patrulea, ba al șaselea, cînd veni la glasul al șaptelea, hîrț în sus, hîrț în jos, îl uitase. Da din colț în colț, și nu putea o dată cu capul să-și aducă aminte. Dacă văzu și văzu, se dete pe lîngă protopop cu rugăciune ca să nu-l dea pe mîna Episcopiei. Și ca să astupe gura protopopului îi dete unica iapă ce avea. Atunci protopopul, văzînd cum merge treaba, îi zise:

— Fii pe pace, părinte, nu mai purta grije. Tacumă, mă cheamă.

Preotului îi veni nițică inimă cînd auzi așa. Iară protopopul luă iapa și plecă.

Preoteasa tocmai se afla depănînd tortul de pe fuse; se uita cu jind cum li se duce iapa și, plină de amărăciune, începu a cînta:

— De știa pop-al meu glas al șaptelea, nu-i lua protopopul iapa.

Și fiindcă ei, cum zisei, îi rămăsese la inimă unul din glasurile ce cînta preotul din Octoih, cîntecul ei fu tocmai pe tonul glasului al șaptelea.

Preotul, carele se uita și el galeș după iapă, plin de ciudă cum de tocmai atunci se întîmplase să uite glas al șaptelea, îndată ce auzi pe preoteasă cîntînd, îi zise:

— Da unde îl găsiși, preoteasă?

— Ia, în coșul cu fusele, părinte, îi răspunse ea.

Atunci preotul repezi o fugă d-alea țepenele după protopop, strigînd:

— Părinte protopoape! Părinte protopoape! Ia vino încoa! Ia vino încoal și îi făcea mereu cu mîna.

Protopopul se întoarse.

— Mă rog, părințele, fă bine și lasă-mi iapa, fiindcă iată am găsit pe glas al șaptelea, zise preotul.

— Dară unde l-ai găsit? îl întrebă protopopul.

— Iaca mi l-a găsit preoteasa în coșul cu fusele.

Atunci se puse protopopul de-l ascultă. Și în adevăr că-l știa cum nu se poate mai bine.

Nu mai avu ce zice protopopul, și plecă după cum și venise. Iară preotul își scăpă biata iapă.