Epoda de aur

Sub cerul de zori printre nori

Surpare de roze din raze

Și ochi rourați de extaze

Și flori pestetot și fiori... 

    Iar apa sub ulmi și sub sălcii. 

Caișii zâmbesc sub ninsori

Și trec ciripiri de chitare

Prin iarbă, prin crăci și prin flori,

Și cântă și preajmă și zare... 

    Și cântă sub fagi și păstorii. 

Dar sânge nu curge din nori,

Înalță fanfare de goarne, 

E palid argintul din zori... —

Un monstru ia cerul în coarne: 

    E soarele taur de aur.

Share on Twitter Share on Facebook