Închis într-o chilie sub bolți mai depărtate,

Cu urletele sale lăsate-n libertate,

Zăcea frumosul tânăr de optsprezece ani; 

Părea un cal sălbatic cu nările umflate

Ce știe că-ntre oameni se află-ntre dușmani!

Din cap până-n picioare făcut pentru iubire,

În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire...

Părea tot într-o vreme un înger ș-un demon...

Sub galbenele-i tâmple purta un Lord Byron!

Sprâncenele-i arcate urcau sub a lui frunte

Ca tinere lăstare sub umbra unui munte,

Și părul, în inele căzându-i pe grumaz,

Punea negreți albastre pe straniul obraz!

În cap purta cu apă un coif de gumelastic...

Pe buze-avea un zâmbet când dulce, când sarcastic,

Privindu-ne cu ochii prăpastiei din el!... —

Abia puteau să-l ție doi oameni deodată,

Iar chipul, ca o noapte de trăsnet luminată,

Brăzdat era de plugul delirului de-oțel!