Eu vin din zări cumplite — din trista țară-n care

Mimosa simțitoare ori lotusu-azuriu

Sunt serbede vedenii închise-ntr-un sicriu,

Iad negru unde viața e plânset sau oftare. 

Acolo e târârea o lege pentru-oricare

Și toți sunt stârpitura grozavului pustiu...

Din tot ce-a fost pe suflet nimic nu mai e viu

Decât un smârc de vicii și altul de-aiurare. 

Și totuși împotriva prostiei rânjitoare,

Sub ura pentru rază și ura pentru floare,

Sub noaptea frământată de chinuri ce zdrobesc, 

Lipsit chiar de speranță, sleit chiar de credință

Prin neguri îmi trag brazda cu vechea sârguință,

A mea, această țară căci este, — ș-o iubesc.