E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini și mor și-n mine —

Ș-au fost atât de viață pline,

Și azi se sting așa ușor. 

În tot, se simte un fior.

O jale e în orișicine.

E vremea rozelor ce mor —

Mor în grădini, și mor și-n mine. 

Pe sub amurgu-ntristător,

Curg vălmășaguri de suspine,

Și-n marea noapte care vine

Duioase-și pleacă fruntea lor... —

E vremea rozelor ce mor.