Se zice că Destinul stă-n mâna omenească...

Aștearnă-și fiecare de vrea să s-odihnească...

Medaliile, însă, au vers, ca și revers...

Muncești și mori de foame... Stai trântor, faci palate... 

Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate,

Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers! 

În cale ne stă vecinic privind la orișicare...

Și-n clipă, de voiește, te face mic sau mare...

Puternic fii ca Cezar, că el te face mic;

Fii mic, că te ridică să fii atotputernic;

El singur este mare, iar omul e nemernic, 

    Nemernic și nimic! 

Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce,

Oriunde hotărăște, — acolo ne conduce!...

Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat,

E surd și nu ne-aude; e orb și merge-orbește,

Zburând pe dibuite, înalță, fericește,

     Coboară nencetat! 

Așteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică,

De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică!

Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel,

Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume,

Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume, 

     Te ține-nchis în el! 

Întemeiază tronuri și pe-altele sfărâmă

Un fulg e omenirea în mâinile-i de-aramă!

Cu regi și cu popoare se joacă nemilos!

Adeseori ridică la culmile de stimă

Un suflet fără aripi, un corp mânjit de crimă,

Și-adeseori Virtutea rămâne tristă jos! 

În cartea sa fatală pe toți înscriși ne are

Pe cerșetorul gârbov și pe-mpăratul mare!

Și toți deopotrivă în fața lui rămân!

Dar el, de sapă-adesea și drepților mormântul,

Încai au și monarhii ce stăpânesc pământul, 

    Într-însul un stăpân!