Inima-mi ce se îmbată,

        Bată,

Bată căci beat de amor,

        Mor!

Pe brațe-mi iată se-nclină

        Lină;

Viața să-mi ceară i-aș da,

        Da!

Afară e nori, furtună,

        Tună!

În casă, pace și traiu,

        Raiu!

Cu buzele-n foc brunite,

        Unite,

Nu mai formăm amândoi

        Doi!

Ca șerpi de flăcări, plăvițe

        Vițe

Din păru-i, m-ard, mă omor,

        Mor!

Mor, dar încă o să plângă

        Lângă

Piatra subt care-oi zăcea,

        Ea!

Ah! jalea mea e adâncă,

        Încă

N-am viețuit și disper,

        Per!

Dar ea, săruturi o mie, 

        Mie

Îmi dă ș-astfel redeviu

        Viu!...

Atunci privirea-mi revarsă,

        Arsă

De al plăcerii pojar,

        Jar!

Iar luna întunecată

        Cată

La noi, printre, nori umblând,

        Blând!

Și-n nori când dânsa dispare,

        Pare

În umbră sânu-i rozalb,

        Alb!

Fioru-atunci mă petrece,

        Rece

Prin piept ca un ascuțit

        Cuțit!

Că-n lume asemănare

        N-are

Dând lumii ocol împrejur,

        Jur!

Sprîncene vin să se-mbine

        Bine,

Umbrind pe feți de ninsori,

        Sori!

Chipu-i într-una, plăcere,

        Cere!

Dulcile-i vorbe ce-ncântă,

        Cântă!

Adio zile amare!...

        Mare

Făcu fericirea mea,

        Ea!

Acel ce-amorul desminte,

        Minte!

La noi, cu farmeci divine,

        Vine!

Amorul crezut o poveste,

        Este!

Iată-l în inimă-mi chiar,

        Iar!