Văzut-ați către seară o tainică fântână

Atuncea pe când ziua cu noaptea se îngână,

Pe când, molatic, doarme pârâu-ntr-al său val,

Încât de-abia se-aude un lin susur de apă 

Și zgomotul ce naște din picături ce scapă

Întocmai ca atâtea mărgele care cad?