A mea privire tot rătăcește,

În depărtare mă uit mereu;

Și zi și noapte nu s-odihnește

Sufletul meu!

Este departe a mea iubită,

Și către dânsa ochiu-mi îndrept,

Căci și viața mi-este sfârșită

Din al meu piept!

Nenorocite!.. Uite, privește,

Ea e departe! îmi strig mereu;

Și zi și noapte nu s-odihnește

Sufletul meu!

Totul aicea mi-o reaminte,

Uite vâlcea unde-o vedeam,

Unde-n a verei noapte adinte

O sărutam!

Ah! acuma deși tot june,

Peste o groapă mă aplec eu!

Dorul de dânsa crud te răpune

Sufletul meu!

De ce-am lăsat-o ca să mai plece,

Căci poate mâine de va veni,

Afla-va 'n locu-mi o piatră rece!

Nu voi a mai fi!

'Mi-aduc aminte că la plecare,

Luând batista o agită!

Ș-apoi trăsura în fuga mare

Se depărtă!

Dar sunteți triste, voi suvenire,

Ce pe la ochiu-mi umblați mereu,

Căci regretați acea fericire

Sufletul meu!