Prefață la ediția germană din 1872

„Liga comuniștilor”, o asociație muncitorească internațională, care în împrejurările de atunci nu putea, firește, să fie decît secretă, ne-a însărcinat pe subsemnații, la congresul ținut la Londra în noiembrie 1847, să alcătuim un amănunțit program de partid, teoretic și practic, destinat publicității. Așa s-a născut acest „Manifest”, al cărui manuscris a fost trimis la Londra cîteva săptămîni înainte de revoluția din februarie pentru a fi tipărit. Publicat mai întîi în limba germană, el a fost retipărit în această limbă în Germania, Anglia și America, în cel puțin 12 ediții diferite. În englezește a apărut pentru prima dată în 1850, la Londra, în „Red Republican”, fiind tradus de Miss Helen Macfarlane, iar în 1871 el a fost editat în America în cel puțin trei traduceri diferite. În franțuzește a apărut mai întîi la Paris, scurt timp înaintea insurecției din iunie 1848, și, de curînd, în „Le Socialiste” din New York. Acum se pregătește o nouă traducere. În limba poloneză „Manifestul” a apărut la Londra, îndată după prima ediție germană. În rusește a apărut la Geneva, în deceniul al 7-lea. În limba daneză a fost de asemenea tradus curînd după apariția sa.

Oricît de mult s-ar fi schimbat împrejurările în ultimii douăzeci și cinci de ani, principiile generale dezvoltate în acest „Manifest” sînt, în linii generale, și astăzi încă tot atît de juste. Pe ici, pe colo ar fi cîte ceva de îndreptat. Aplicarea practică a acestor principii va depinde, după cum spune „Manifestul” însuși, pretutindeni și întotdeauna de împrejurările istorice date, de aceea măsurile revoluționare propuse la sfîrșitul capitolului al II-lea nu sînt valabile în mod absolut. Astăzi acest pasaj ar suna în multe privințe altfel. Față de formidabilă dezvoltare a marii industrii în ultimii douăzeci și cinci de ani, cît și față de progresul realizat o dată cu aceasta pe tărîmul organizării ca partid a clasei muncitoare, față de experiența practică mai întîi a revoluției din februarie și mai ales a Comunei din Paris, unde proletariatul a deținut pentru prima oară puterea politică timp de două luni, - programul acesta este astăzi pe alocuri învechit. Comuna a dovedit îndeosebi că „clasa muncitoare nu poate să ia pur și simplu în stăpînire mașina de stat așa cum este și să o pună în funcțiune pentru propriile sale scopuri” (vezi „Războiul civil din Franța, Adresa Consiliului General al Asociației Internaționale a Muncitorilor”, ediția germană, pag. 19, în care această idee este dezvoltată mai pe larg). Apoi, este de la sine înțeles că în prezent critica făcută literaturii socialiste este incompletă, întrucît ea merge numai pînă la 1847; la fel și observațiile în legătură cu poziția comuniștilor față de diferitele partide de opoziție din diferite țări (capitolul al IV-lea), deși și astăzi juste în liniile lor fundamentale, sînt totuși învechite în ceea ce privește amănuntele, pentru simplul fapt că situația politică s-a schimbat cu desăvîrșire și că dezvoltarea istorică a măturat majoritatea partidelor enumerate acolo.

„Manifestul” este însă un document istoric pe care noi considerăm că nu mai avem dreptul să-l schimbăm. O viitoare ediție va apare poate însoțită de o introducere care să cuprindă intervalul dintre 1847 și pînă azi; ediția de față a venit prea pe neașteptate pentru noi, ca să mai avem răgazul s-o facem.

Karl Marx, Friedrich Engels
Londra, 24 iunie 1872