III
Trei crai de la răsărit
Mândră horă s-a ivit,
Noi cu steaua ne-am pornit.
Iuda pe Hristos l-a prins,
Și l-a prins și l-a legat,
Sus pe cruce l-a suit,
Ș-acolo l-a răstignit.
Mâinile i-a țintuit,
Unghiile i-a străstuit,
Picioarele i-a pironit,
La Golgota că l-a dus,
La Golgota iudească.
Nourii s-au tulburat,
Soarele s-a-ntunecat,
Pietrele s-au despicat.
După fiecare colindă, colindătorii îi urează pe gospodari la
mulți ani cu sănătate. Mai este încă obicei ca fiecare colindă să se sfârșească cu următoarele cuvinte:
— „Bună vremea ș-o colindă, ș-o bucată de plăcintă”. Din colindele aduse mai sus se vede că ele sunt un amestec de povestiri luate din cărțile bisericești cu chipurile făcute de mintea țăranului moldovean sau, mai bine zis, strecurarea povestirilor din viața lui Hristos prin înțelegerile și, îndeobște, prin viața sufletească a moldoveanului basarabean. Colinda cea dintâi ne arată nouă că în înțelegerea moldoveanului sărbătorile de Ajun și de Crăciun sunt înfățișate în chipuri de oameni, ei sunt domni, cuconi mari și au doamne: pe doamna Ajuneasă și pe doamna Crăciuneasă.
Casa lor este împodobită cu flori și cu fel de fel de ierbi verzi și frumoase. Zugrăvirea curților lui Crăciun și ale lui Ajun se povestește cu desăvârșire cu acea înțelegere despre casele boierilor mari, care se află în mintea plugarului moldovean (casa-i împodobită cu flori și cu ierburi).
În colinda asta găsim foarte puține lucruri luate din cărțile bisericești; aproape toate sunt făcute de însuși norodul nostru. Celelalte două sunt tocmai povestiri din Evanghelie, bineînțeles, schimbate. Și toate colindele moldovenești sunt de felul celor aduse mai înainte, deosebindu-se numai în frumusețea cuvintelor și a versului, care, îndeobște, sunt foarte frumoase și plăcute la toate. De aceea, colindele și alcătuiesc cea mai de căpetenie petrecere de Crăciun a moldoveanului, care este iubitor de frumusețe și de cântare frumoasă.
