Eu cânt pe-acei ce-n jug și chin

Pe-a lor spinare țara țin,

Cari în robie și necaz

Voinici, puternici au rămas!

Vânjoși, înalți, ca fierul tari,

De soare arși, bătuți de vânt,

Brăzdează harnicii plugari

Al țării lor mănos pământ.

Din plug pe toți ei îi hrănesc,

Vărsând pâraie de sudori,

Dar tot puterile le cresc;

Pe-acești puternici muncitori

Eu cu mândrie-i cânt!...

Eu cânt pe-acei ce pân' acum,

Fără cărare, fără drum,

În noapte rătăciți au stat,

Nădejdea însă n-au lăsat;

Pe-acei ce tare, neclintiți,

Oftând amar din când în când,

Întreaga lume-au sprijinit,

În urma plugului mergând;

Cari focul vieții nu l-au stins

În pieptul lor de fier făcut,

Și cât de mult n-am plâns,

Tot alte zile-au prevăzut,

Pe-aceștia eu îi cânt!...

Eu cânt, căci văd că ele vin

Acele zile de senin;

Eu cânt, căci văd de-acum că piere

A țării veșnică durere; 

Eu cânt, căci văd necazul frânt,

Ș-aud plugari în zori cântând,

Nu doine de amar, de dor, —

Înviorarea țării lor...

Și glasul vieții ascultând,

Venirea zorilor eu cânt!...