Se așternuse piatra pe proaspătul mormânt

Și noaptea coborâse, acoperind cetatea.

Se liniștise neamul vânzării. Pe pământ

Era o taină mare... minune-apropiată.

Au stat tăcuți de pază cei doi ostași străjari

Ne-atinși de măreția adâncurilor firii,

Nepresimțind venirea minunii celei mari

Ce-avea să schimbe fața și rostul omenirii.

Și iată miezul nopții, de stele-mpodobit;

Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuiește,

Adânci puteri îl mișcă, izbindu-l. Zguduit,

Mormântul se deschide: scriptura se-mplinește.

Lumini lucesc la gura mormântului deschis,

Întunecimea piere o clipă-n toată firea...

Hristos învie!... Paznici, să fie vouă vis,

Lumina vă orbește, v-a înlemnit uimirea!

Lumină din lumina cerescului cuprins

Lucește-acum pe chipu-i, Îl-nalță biruința.

Și, lepădând pământul, îi lasă foc nestins

Pe calea mântuirii: nădejdea și credința.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,

Ne-au dat El nouă pildă a marii jertfi de Sine,

Cu moartea Sa pe moarte călcând au înviat

Spre învierea vieții în faptele de bine.

Cântați cu bucurie acelui Ce-au scăpat

Pe om și omenirea de moarte sufletească.

Îi Paștele! Viață! Hristos au înviat!

Iubire între oameni și pace să domnească!