1.

Atâta a fost cuvântul nostru despre Fiul. Şi trecând printre cei ce aruncau pietre în El, a scăpat de ei. Căci cuvântul nu se lasă lovit de pietre, ci se face el însuşi, la vreme, piatră ce loveşte fiarele sălbatice ce se apropie fără ruşine de munte (Iez. 19,12).

Dar ce poţi tu, zic ei, să spui despre Sfântul Duh? De unde ne aduci un Dumnezeu străin şi neaflat în Scripturi?

Aceasta o spun chiar şi unii din cei ce vorbesc cu măsură despre Hristos. Căci cum se pot vedea drumuri şi râuri că se despart unele de altele, apoi se reunesc, se întâmplă şi aci – din pricina mărimii necredinţei: cei ce se despart se reunesc apoi, încât nu se mai poate cunoaşte clar ceea ce îi uneşte şi-i face să se lupte.