31.

Ce zici? Vom înceta cuvântul aci, oprindu-ne la cele materiale şi văzute? Sau, deoarece cuvântarea noastră cunoaşte cortul lui Moise ca chip (Evr. 9, 24) al întregului univers, adică al totalităţii „celor văzute şi nevăzute” (leş. 26, 31) şi depăşind cele sensibile, vom trece la Sfintele (Evr 9, 24), la firea spirituală şi cerească? Nu vom putea să o privim nici pe aceea, un mod trupesc, deşi e netrupească. Ea se numeşte „foc” şi „duh”, sau este şi una şi alta. Căci se spune că face pe îngerii Săi „duhuri” şi pe slujitorii Săi „pară de foc” (Ps. 103, 5), a face însemnând a-i păstra prin cuvântul prin care au fost făcute. Iar când auzi că sunt duh şi foc, primul nume înseamnă firea spirituală, al doilea că este curăţitoare.

Căci ştim că, aşa ca şi prima fiinţă, are aceleaşi numiri.

Dar această fire este pentru noi netrupească, sau e foarte neapropiată. Vezi cum ameţim în înţelegerea ei şi nu A DOUA CUVÂNTARE TEOLOGICĂ ştim până unde putem înainta? Noi ştim numai că există îngeri şi Arhangheli, Scaune, Domnii, începătorii, Stăpâniri, Străluciri, Urcuşuri, Puteri spirituale sau Minţi, firi curate şi neîntinate, nemişcate spre rău sau greu de mişcat, mişcându-se pururea în jurul Primei cauze. Nu ştim cum le-ar putea cânta cineva pe ele, care primesc lumina cea mai curată de acolo, sau fiecare altfel, pe măsura firii şi treptei lui. Ele sunt atât de mult modelate şi întipărite de Bine (de Frumuseţe), că se fac alte lumini şi pot lumina pe altele, prin iradierile Primei Lumini asupra lor şi prin transmiterea ei. Sunt slujitori ai voii dumnezeieşti, puternici în tăria firii lor şi prin cea câştigată. Ele parcurg toate, fiind prezente tuturor peste tot prin râvna slujirii şi vioiciunea firii. Unele au primit în încredinţare altă parte a lumii sau au fost rânduite altei părţi a ei, aşa cum ştie Cel ce le-a rânduit şi stabilit pe toate. Ele le aduc toate la o unitate, potrivit unei singure voiri a Celui ce le-a zidit toate. Ele sunt cântăreţe ale măririi dumnezeieşti, văzătoare ale slavei eterne în eternitate, nu pentru a fi slăvit Dumnezeu, căci nu se poate adăuga ceva la plenitudinea Celui ce dăruieşte cele bune tuturor, ci ca să nu înceteze de a fi covârşite de bunătăţi firile prime după firea lui Dumnezeu.

Dacă le-am putut lăuda pe acestea după vrednicie, mulţumesc dumnezeirii celei una în cele Trei. Iar dacă aceasta e mai prejos de ceea ce s-a dorit, cuvântarea va birui şi astfel. Căci ea s-a luptat să arate că şi firea celui de~al doilea e mai presus de mintea noastră. Cu atât mai mult este întâia şi singura fire mai presus de toate într-un aşa mod, că nici nu îndrăznesc să spun81