CAPITOLUL ÎNTÂI Pentru nestatornicie

Nestatornicie este o ades schimbări a socotinții, iar nestatornicul îi așé: lasă celi mai buni socotinți mai mult pentru nătângime decât pentru o dreaptâ giudecată și, după cum el esti foarte nerăbdători ca să socoteascâ cu înțălepciuni faptile sale, așa vre să-ș urmezi și să-ș facă toate lucrurile după fantasie și plăcerea lui; nici o dreptate sau înțălepciuni nu poate pune hotar patimilor sale, fiindcă este înfierbântat și iute cătrâ dânsâle. Di-i placi ceva, în menuntul ci să bucură de dânsâle le și urăște. Toate mișcările sale samănă fulgerului cari, când lucești, și treci. Ura și dragoste lui nu țân mai mult decât ca o nălucire. De întrâ în inima lui niscaiva bune gânduri, nu le găzdăluiești în sâni mai mult decât o noapte iar, de-i vin iarâș piste puțân, le peripiisăști numai ca pe niște oaspeți, iar nu ca pe niști prietini. Socotința sa este așa de cu îndoialâ, încât în menuntul acesta nu știe ci are să facâ în celalalt, căci schimbă pe tot menuntul socotința, precum schimbă luna față. El nu are prietin, ca să-l iubascâ cineva, nici vrăjmaș de care să-ș teamâ, căci iubire lui esti fărâ statornicie și urâciune lui fărâ multă țineri, măcar că pe fiiștecari zi faci nouâ închipuiri, dar poate cineva zâci că nu faci niciuna, căci schimbându-le des, îndatâ le și uită. Atâta iubești schimbările, încât s-ar bolnăvi de ar fi numai un feli de pitreciri. De va privi cineva năravurile, socotințâle și obiceiurile lui, mai va puté credi că el s-au făcut mai mult din ce dintăi materii decât din celi patru elementuri. Orici lucru îi vesălești auzul, îi stăpânești și sufletul. Fiiștecari zâ îi pricinuiești măhniciuni și bucurii. El este un strein în casa lui: momiță în alte locuri și orice altă decât om.